Cântăreața braziliană Loalwa Braz Vieira, interpreta hitului mondial Lambada, a fost găsită moartă carbonizată în mașina sa, joi, la Saquerema, pe litoralul regiunii Rio de Janeiro, s-a aflat din surse din cadrul poliției.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Da, pot confirma acest lucru”, a declarat pentru AFP un polițist de la comisariatului local, referitor la moartea artistei, fără a oferi detalii suplimentare imediat.
O echipă de pompieri a fost chemată pentru a stinge un incendiu la mansarda unui han care îi aparținea cântăreței în jurul orei locale 03:50. Aceeaşi echipă a intervenit apoi şi la ora locală 06:00 pentru a stinge flăcările care au cuprins un automobil, un model Honda Civic, în care a fost găsit corpul carbonizat al artistei.
Autorităţile au demarat o anchetă. Trupul neînsufleţit al cântăreţei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală.
Loalwa Braz locuia în Saquarema, unde administra hanul Azur.
S-a născut în Rio de Janeiro şi a crescut într-o familie muzicală, tatăl ei fiind şeful unei orchestre de muzică tradiţională braziliană, iar mama era pianistă.
Loalwa Braz a fost solista grupului Kaoma, înfiinţat în 1985, care a devenit celebru cu hituri precum „Chorando Se Foi (Lambada)”, „Dançando Lambada” şi „Lambamor”.
În total, grupul Kaoma a vândut peste 25 de milioane de discuri în întreaga lume.