Indienii au inventat maioul pentru copiat

Data publicării:
MAIOU DE COPIAT

Justin Rowlatt, reporter BBC, a îmbrăcat un astfel de maiou și explică: „Ascuns aici se află un microfon minuscul, conectat aici la un receptor minuscul de telefon mobil, iar acesta e conectat... staţi puţin să-l scot... la o cască minusculă, dotată cu... priviţi... o antenă minusculă”.

Indienii se dovedesc extrem de inventivi atunci când vine vorba de metodele de copiat la examene. După ochelari, ceasuri, cravate sau amprente false pentru a păcăli sistemul de identificare biometrică, iată că a apărut şi maioul dotat cu microfon, receptor şi antenă.

Astfel de dispozitive pot fi cumpărate cu uşurinţă din magazinele din India sau de pe site-urile indiene, astfel că fraudarea examenelor a devenit un fenomen în ţara asiatică.

600.000 de studenţi de la facultăţi de medicină din India vor trebui să susţină din nou examenul de admitere.

„E o mare escrocherie. Nu se întâmplă doar aici, ci în întreaga Indie”, a declarat Anand Rai, fost lider al studenţilor.

Decizia de repetare a examenului a fost luată de Curtea Supremă din India. Motivul? Candidaţii au aflat subiectele înainte de examen.

Copiatul la examene a devenit o adevărată industrie în această ţară. S-au format chiar reţele care furnizează echipamente sau idei de fraudare a testelor. De exemplu, studenţii angajează pe altcineva să susţină examenul în locul lor. Evident, pe cineva care ştie. În alte situaţii, sunt accesate cataloagele electronice pentru modificarea notelor.

 „Ştim că aceşti candidaţi sunt adevăraţii beneficiari. Sunt persoanele care au fost admise”, spune Prashant Pandey, specialist în IT.

Nu este pentru prima dată când în India au loc asemenea evenimente. În martie, în statul indian Bihar, în timpul examenului de promovare în clasa a XI-a, părinţii sau fraţii elevilor au urcat până în dreptul ferestrelor, pentru a le da adolescenţilor fiţuici cu subiectele. Totul s-a desfăşurat sub ochii nepăsători ai poliţiştilor. Abia după ce jurnaliştii au început să filmeze, mai mulţi oameni ai legii au început să-i reţină pe trişori. 300 de persoane au fost arestate atunci, iar 715 elevi au fost exmatriculaţi.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii au cea mai mare încredere în IT-iști și pompieri. Cum sunt percepuți politicienii, preoții și...
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
CV-ul lui Gigi Becali, șters de pe pagina Parlamentului. Detaliile neștiute despre primul său mandat
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...