Incendii devastatoare în două state din estul Australiei. Mai mulţi copii au fost interogaţi şi arestaţi

Data actualizării: Data publicării:
australia incendii
FOTO: Facebook Queensland Fire and Emergency Services - QFES

Mai mulţi copii au fost arestaţi şi interogaţi pentru implicarea lor în cel puţin opt dintre cele 100 de incendii ce devastează două state din estul Australiei, au informat miercuri autorităţile citate de EFE.

"În unele cazuri au fost doar copii care se jucau cu focul şi au pierdut controlul asupra flăcărilor, în alte cazuri focurile au fost aprinse în mod deliberat", a declarat la o conferinţă de presă comisarul poliţiei din Queensland, Katarina Carroll.

Potrivit agenţiei locale AAP, cel puţin patru copii, dintre care unul de 12 ani, au fost arestaţi şi alţi şase au fost interogaţi în legătură cu mai multe incendii izbucnite în statul Queensland, unde în prezent sunt active circa 73 de focare, agravate de seceta prelungită cu care se confruntă regiunea. Însă, niciunul "nu presupune o ameninţare imediată", potrivit responsabilei executivului din Queensland, Jackie Trad.

Mai mulţi locuitori din localitatea de coastă Peregian, evacuaţi de ameninţarea flăcărilor, s-au putut întoarce la casele lor dintre care unele au suferite pagube provocate de incendii.

În statul New South Wales, la sud de Queensland, sunt de asemenea active 41 de incendii, care au ars peste 115.000 hectare de vegetaţie.

Până la această dată au fost contabilizate doar pagube materiale şi nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa, deşi cel puţin doi pompieri au suferit arsuri. Echipele de pompieri se luptă în prezent cu flăcările, înainte ca la sfârşitul săptămânii temperaturile să crească peste medie.

Sezonul incendiilor în Australia variază în funcţie de zonă şi de condiţiile meteo, dar în general se înregistrează în timpul verii australe (între lunile decembrie şi martie).

Cele mai grave incendii care au afectat ţara au avut loc la începutul lunii februarie 2009, în statul Victoria (sud-est). Acestea au provocat 173 de morţi şi 414 răniţi şi au ars o suprafaţă de 4.500 de kilometri pătraţi.

Sursa: Agerpres

Redactare G. M. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri