Încă un ghepard adus în India pentru reintroducerea speciei a murit, al doilea în ultima lună

Data actualizării: Data publicării:
ghepard
India reintroduce ghepardul pe teritoriul său după 70 de ani. Ultimul exemplar a fost ucis de un prinţ. Foto: Profimedia

Un ghepard sud-african a murit în India, unde fusese eliberat pentru a contribui la reintroducerea acestei specii dispărute de şapte decenii în ţara asiatică, au anunţat pădurarii indieni, informează AFP.

Este cel de-al doilea deces înregistrat în rândul celor 12 gheparzi din Africa de Sud şi opt din Namibia care au fost eliberaţi în toamna anului 2022 în zone forestiere ale Parcului Naţional Kuno, situat în centrul Indiei.

Ghepardul, un mascul denumit Uday, a fost găsit suferind duminică într-un ţarc din acel parc naţional şi a fost anesteziat ulterior pentru a fi plasat sub tratament, însă a murit în cursul aceleiaşi zile, a declarat un purtător de cuvânt al pădurarilor indieni, J.S. Chauhan, într-un comunicat.

Analizele urmează să determine cauza morţii animalului, a precizat Amit Mallick, participant la programul de conservare a tigrului în India, scrie Agerpres.

Experţi din Proiectul de cercetări asupra gheparzilor, desfăşurat în Namibia, au estimat recent că mărimea Parcului Naţional Kuno este mai mică decât suprafaţa de care aceste feline ar avea nevoie în general pentru a prospera.

În martie, un alt ghepard originar din Namibia, Sasha, a murit din cauza unei boli renale, despre care autorităţile indiene nu au fost informate în prealabil.

Dar, în aceeaşi lună, una dintre femelele namibiene a născut patru pui în Parcul Kuno - prima naştere în sălbăticie de când specia a fost considerată dispărută în India.

India găzduia în trecut exemplare de gheparzi asiatici, însă această specie a fost declarată extinctă în 1952. Eforturile privind reintroducerea acestor animale în India s-au accelerat în 2020, când Curtea Supremă a decis că gheparzii africani, o subspecie diferită, pot fi strămutaţi în India într-un "loc atent ales" şi cu titlu excepţional.

Potrivit autorităţilor indiene, este vorba despre prima relocare intercontinentală a gheparzilor, cele mai rapide animale terestre de pe planeta noastră.

Prim-ministrul indian Narendra Modi a prezidat în septembrie 2022 operaţiunea organizată în Parcul Naţional Kuno, situat la aproximativ 300 de kilometri sud de capitala New Delhi, într-o zonă aleasă pentru vânatul abundent şi pajiştile sale. Aproximativ 100 de gheparzi ar trebui să fie relocaţi în acea regiune pe parcursul următorului deceniu.

Gheparzii au dispărut din India în principal din cauza distrugerii progresive a habitatului lor şi a vânătorii practicate pentru blana lor cu pete caracteristice.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...