FOTO. Momentul în care doi părinți își regăsesc fiul pierdut de 24 de ani

Data actualizării: Data publicării:
revedere 24 de ani
FOTO: Asia Wire

Un cuplu din China a fost reunit cu fiul lor care dispăruse în urmă cu 24 de ani. O fotografie a surprins exact momentul revederii emoționante între cei trei.

revedere 24 de ani
FOTO: Asia Wire

Un cuplu din China a avut parte de surpriza vieții lor când au reușit să-și revadă fiul pierdut. „Te-am căutat timp de 24 de ani”, a exclamat Li Shunji, tatăl copilului, când s-au întâlnit, potrivit metro.co.uk.

Fiul lui Li Shunji a dispărut pe 8 august, 1994, în vârstă de trei ani la vremea aceea, după ce a plecat de acasă gândindu-se să-și urmărească tatăl la cumpărături, fără ca cel din urmă să știe.

Mi-am dat seama că a dispărut abia după ce soția mea, Du, a venit să mă caute în magazine. Mi-au amorțit picioarele instant”, a povestit Li Shunji.

Băiatul a fost găsit de un cuplu care a crezut că este orfan, așa că cei doi au decis să-l ia acasă pentru a avea grijă de el.

Li și Du nu au renunțat niciodată la speranța că își vor găsi fiul dispărut, deși ulterior ei au mai făcut doi copii.

Regăsirea a fost posibilă datorită unei baze de date ADN, unde fiul lor era înscris. În 2017, părinții lui s-au înscris de asemenea în acea bază de date, iar astfel a fost descoperită potrivirea.

Identitatea părinților „adoptivi” nu a fost dezvăluită și , de asemenea, este neclar cum au reușit să-i facă acte copilului pentru a merge la școală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...