Fost ministru de externe german: Trump vrea o „schimbare de regim” la Berlin

Data publicării:
Donald Trump Delivers Commencement Address At U.S. Coast Guard Academy
Foto: Guliver/Getty Images

Preşedintele american Donald Trump face presiuni pentru o „schimbare de regim” la Berlin, a declarat fostul ministru german de externe Sigmar Gabriel, în răspuns la recentele critici dure adresate Germaniei de liderul de la Casa Albă în legătură cu cheltuielile militare şi imigraţia, transmite vineri dpa.

Munich Security Conference 2018
FOTO: Gulliver/ Getty Images

"Nu se poate pune bază pe America lui Trump" - a afirmat Sigmar Gabriel în săptămânalul Spiegel. "Trump îi dă dictatorului nord-coreean (Kim Jong Un) garanţia supravieţuirii şi în acelaşi timp vrea o schimbare de regim la Berlin". "Nu putem accepta aşa ceva", a subliniat fostul şef al diplomaţiei germane, care şi-a îndemnat guvernul să adopte o atitudine mai dură faţă de Trump, potrivit Agerpres.

"Nu ne mai putem face niciun fel de iluzii. Donald Trump nu ştie decât de forţă. Aşa că trebuie să-i arătăm că şi noi suntem puternici", a spus Gabriel.

Fostul lider al social-democraţilor germani (SPD) a insistat că Germania trebuie să-i dea "lui Trump răspunsuri clare, ferme şi mai ales unite în plan european". "Orice încercare de a-i face pe plac nu face decât să-l determine să meargă şi mai departe. Acest lucru trebuie să înceteze", a conchis fostul ministru.

Sigmar Gabriel a evocat cheltuielile pentru refugiaţi ca domeniu în care Europa poate cere acţiune din partea SUA, în răspuns la solicitările administraţiei americane privind creşterea cheltuielilor militare.

"Dacă el cere miliarde de dolari în schimbul cheltuielilor militare ale SUA, atunci noi trebuie să cerem restituirea miliardelor cheltuite pe refugiaţii creaţi de intervenţia militară eşuată a SUA din Irak" - a mai spus fostul şef al diplomaţiei germane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri