Fost consilier al liderului Hamas: Casele distruse acum de israelieni vor fi ținute minte, în special de copii
Balazs Barabas: Este Hamas o organizaţie teroristă?
Ahmad Yousef, fostul consilier al prim-ministrului Hamas: Din păcate atunci când israelienii încearcă să demonizeze islamiştii din Palestina au stigmatizat Hamas drept o grupare teroristă. Dar Hamas este o grupare politică, eliberatoare, care are o viziune islamică. Suntem islamişti, dar suntem o mişcare de eliberare. Pentru că aici în Palestina, oamenii din Gaza sunt încă sub ocupaţie. Deci ne apărăm. Suntem islamişti? Da. Mulţi oameni politici din Orientul Mijlociu au viziune islamică sau înclinaţii islamice.
Balazs Barabas: Ce încercaţi să obţineţi prin lansarea de rachete spre Israel?
Ahmad Yousef: Dacă veţi urmări întreaga situaţie de la început o să vedeţi că israelienii au luat la ţintă mereu oameni din Gaza, ei sunt cei care au început agresiunile, au făcut incursiuni mereu. Noi suntem victimele, pentru că foarte mulţi palestinieni au fost ucişi. Uneori noi răspundem cu aceste rachete artizanale, sunt făcute manual, pentru a ne apăra. Noi suntem oamenii aflaţi încă sub ocupaţie. În conformitate cu legile internaţionale avem dreptul să ne apărăm. Şi asta înseamnă să tragem cu rachete, să.... acestea sunt singurele metode pe care le putem folosi. Mi-aş fi dorit să avem F16 şi tehnologie laser care să ne ajute să nu tragem cu rachete artizanale, ci să mergem direct la unităţile militare israeliene şi să luptăm împotriva lor aşa cum ei se luptă acum cu noi. Ei au superioritatea tehnică şi de câte ori ne vom uita la numărul victimelor şi al răniţilor, noi suntem mereu victimele. De fapt aproape 2.000 de palestinieni au fost ucişi şi aproape 10.000 au fost răniţi. Mai mult de 10.000 de case au fost demolate. Iar dacă te uiţi în cealaltă parte să vezi cât de mulţi israelieni au fost ucişi, doar 3 civili au fost omorâţi. Pe câmpul de luptă le arătăm israelienilor că noi suntem cei opresaţi, noi suntem cei al căror pământ a fost ocupat şi noi încercăm să ne eliberăm.
Balazs Barabas: Israelienii au exact acelaşi argument, spun că se apără împotriva atacurilor din Gaza, unde consideră că sunt puncte de lansare ale rachetelor Hamas.
Ahmad Yousef: Nu cred că aceasta este ceea ce se poate compara. Dacă comparaţi numărul de morţi, răniţi şi cantitatea distrugerilor, o să vedeţi că israelienii comit crime de război, crime împotriva humanităţii, folosesc politica... şi de aceea scala distrugerilor este ridicată şi de asemenea numărul morţilor. Israelienii nu pot justifica agresiunea lor împotriva Gaza spunând că palestinienii aruncă cu rachete. Noi suntem cei ocupaţi. Îmi puteţi spune, cineva din această lume modernă, cum putem să ne eliberăm pământul. Trebuie să ne apărăm. Am semnat tratatul de la Oslo cu israelienii, de peste 20 de ani negociem cu ei fără niciun rezultat. Israelienii nu au viziune pentru pace. Ei doar trag de timp pentru a continua să construiască colonii pe teritoriile ocupate, pe pământurile care ar trebui să facă parte din statul palestinian. Când te uiţi pe hartă constaţi că nu mai există pământ pentru un stat palestinian, pentru că politica israeliană este continuă pentru construirea de colonii şi pentru agresiune. Mereu ei încearcă să îi îndepărteze pe palestinieni de pe pământul lor, pentru că acesta este proiectul lor de la început.
Balazs Barabas: Dar aţi spus chiar dumneavoastră că lansarea de rachete spre teritoriul israelian provoacă cel mult distrugeri minime. Cu toate acestea, de ce mergeţi mai departe cu această strategie?
Ahmad Yousef: De fapt ce facem noi este să păstrăm problema palestiniană pe agenda comunităţii internaţionale. Încercăm, prin folosirea acestor rachete artizanale, să tragem un semnal de alarmă în direcţia comunităţii internaţionale, că încă mai sunt palestinieni care trăiesc sub ocupaţie. Dar răspunsul lumii este că Hamas este o organizaţie teroristă, pentru că terorizează populaţia civilă din Israel. Nu, cei care terorizează oameni, şi asta se vede zilnic, sunt israelienii cu agresiunea lor, cu numeroasele crime şi arestări pe care le fac zilnic. Noi nu folosim arme letale. Noi doar trimitem un fel de artificii ca să atragem atenţia lumii că este ceva important aici care merită atenţie. Şi de aceea rachetele noastre nu ucid. Sunt doar semnale prin care spunem şi israelienilor, că dacă într-o zi nu puneţi capăt ocupaţiei, o să suferiţi la fel de mult cum suferim noi acum. O să sângeraţi într-o zi aşa cum sângerăm noi mereu. Aceastea sunt doar semanale pentru a ţine pe agendă problema palestiniană. Doar asta încercăm să facem. Îmi doresc ca după 20 de ani de negocieri, în care nu s-a stabilit nimic, doar un mare 0, să se întâmple ceva. Sunt sigur că aţi fost la graniţă să vedeţi distrugerile. Nu vă poate spune nimeni că acolo nu au fost comise crime de război. Cel care a făcut asta este un stat fără principii, un stat terorist. Aceştia sunt generalii şi militarii israelienii care au mentalitatea rusească pe care am văzut-o în Groznîi. Aceşti oameni încearcă să facă ceva ce astăzi nu mai poate înţelege nimeni. De ce să distrugi, să omori o mulţime de oameni, 80% dintre cei ucişi sunt civili, femei şi copii, cum justifici acest lucru în faţa lumii? Pentru că ai avioane F16 şi F15 şi tot felul de tehnologii şi te ocupi de omorât femei şi copii? Pentru mine este ceva de neconceput, ca palestinian, ca politician şi ca orice altceva. Este ceva ce nu pot să înţeleg. Israelienii ar trebui să răspundă pentru crimele lor de război şi Curtea internaţională pentru crime de război ar trebui să îi aresteze pe cei mai mulţi dintre aceşti generali. Palestinienii şi comunitatea internaţională ar trebui să dea în judecată generalii israelieni pentru aceste crime de război, altfel nu se va întâmpla nimic semnificativ pentru ceea ce oamenii numesc legea internaţională, respect şi democraţie. Dacă este tolerat acest tip de război barbar şi sălbatic, atunci oricine care va dori să facă astfel de gesturi teroriste va avea dreptul să o facă oriunde.
Balazs Barabas: Unde sunt produse rachetele folosite de Hamas?
Ahmad Yousef: Toată lumea ştie, tehnologia este primitivă, locală, avem ingineri care au fost la şcoli bune în toată lumea. Deci oamenii au învăţat iar tehnologia o poţi obţine acum de pe internet. Am făcut un proiect pentru lucrarea mea de master despre fabricile şi centralele nucleare. Deci palestinienii care au studiat în Europa şi restul lumii au suficiente cunoştinţe despre tehnologie şi know-how. Dar problema este de unde obţii materialul brut? Când eşti asuprit şi nu ţi se dă posibilitatea să te aperi cu demnitate şi cu arma în mână, trebuie să faci ceva. Acesta este poate al cincilea sau al şaselea război împotriva noastră. Fiecare palestinian a pierdut pe cineva din familie sau a avut casa distrusă. Aceste case pe care le-aţi văzut aproape de graniţă, am pierdut 15 ani să le ridicăm, iar israelienii în câteva secunde au venit şi le-au demolat. Aceste lucruri vor fi ţinute minte, mai ales de către copii.
Balazs Barabas: Ce v-a făcut să acceptaţi un guvern de uniune cu Fatah după atâta timp şi de ce nu mai devreme?
Ahmad Yousef: Da, aceasta este o întrebare bună. De ce nu mai devreme? Nu ne-am gândit că va trebui să treacă o perioadă de şapte ani pentru a ajunge să ne facem concesii reciproc ca să ajungem la o soluţie. Este vorba despre politică şi ştiţi sunt tot felul de strategii interne, ţările din jur joacă într-un fel sau altul, o politică murdară cu ambele părţi. Israelienii de asemenea contribuie la divizarea palestinienilor, îl ameninţă pe preşedintele Abbas că dacă colaborează cu Hamas îi vor face asta şi cealaltă. Dar am realizat după o vreme că trebuie să lucrăm împreună, trebuie să fim uniţi, pentru că nu vom obţine nimic de la comunitatea internaţională dacă Israelul joacă mereu aceeaşi carte a palestinienilor care sunt divizaţi şi nu se pot face parteneriate pentru pace. Oamenii au ajuns la concluzia că trebuie să ne facem concesii reciproc. Şi asta am reuşit.
- Etichete:
- pasaport diplomatic
- israel
- hamas
- fasia gaza
- confruntari
- lupte
- ahmad yousef
- interviu exclusiv digi24
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News