FMI: Grecia nu se califică, în stadiul actual, pentru un nou împrumut

Data publicării:
TSIPRAS DOI 22-1

În acest timp, la Atena, a avut loc o şedinţă a partidului de la putere, Syriza, la care premierul Alexis Tsipras a cerut organizarea unui congres extraordinar. Şeful cabinetului de la Atena a obţinut votul de încredere al formaţiunii sale, iar congresul îi va permite să aducă noi membri în partid. Formaţiunea este divizată după ce mai mulţi dintre membrii săi au votat împotriva măsurilor de austeritate.

În faţa colegilor de partid, premierul grec şi-a apărat decizia de a cere un nou pachet de sprijin financiar. Cine nu e cu mine, este împotriva mea, a părut să le transmită Alexis Tsipras celor 200 de membri ai comitetului central Syriza. Premierul şi-a asumat, şi în faţa partidului, opţiunea austerităţii atât de contestată la momentul venirii la putere.

Teoretic, aveam posibilitatea să alegem. Practic, am fost obligaţi să cedăm, să acceptăm un compromis ce presupune un program de austeritate care nu a fost niciodată opţiunea noastră”, a spus Alexis Tsipras.

Premierul grec a fost nevoit să dea explicaţii pentru a tempera pornirile de revoltă din cadrul partidului. Reformele impuse de creditorii internaţionali au fost supuse de două ori la vot în parlamentul elen. De fiecare dată, peste 30 dintre deputaţii Syriza au votat împotriva lor. Analiştii vedeau o ruptură iminentă între stânga radicală a partidului şi susţinătorii premierului.

Acum, Alexis Tsipras vrea să le dea tuturor posibilitatea să-şi exprime opţiunea legată de un al treilea pachet de ajutor financiar. „Duminica viitoare vom organiza un referendum intern bazat pe proceduri simple, astfel încât toţi membrii partidului să-şi poată exprima direct şi democratic opţiunea”, a mai spus Tsipras.

Liderul socialist de la Atena va testa astfel soliditatea majorităţii sale parlamentare. Dacă nu se va mai bucura de sprijinul tuturor celor 149 de deputaţi Syriza, Alexis Tsipras a anunţat deja că va convoca alegeri anticipate.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...