Familia regală britanică, în centrul atenției și în 2012

Data publicării:
02012013 20casa 20regala-41629

Primul pe listă poate fi scandalul pozelor cu prinţul Harry dezbrăcat. Şi pentru că ce este mai bun se păstrează pentru final, britanicii au primit la sfârşit de an vestea mult-aşteptată: soţia prinţului William e însărcinată.

Era anul 2011, iar acesta a fost sărutul care a reaprins speranţele casei regale britanice într-un 2012 chiar mai bun decât anii precedenţi. Aceasta mai ales că regina Elisabeta a II-a împlinea şase decenii pe tronul Marii Britanii, performanţă reuşită până atunci doar de fosta suverană Victoria.

Jubileul de Diamant a început pe 6 februarie, dată la care, în urmă cu 60 de ani, Elisabeta a II-a era încoronată.

62 de lovituri de tun trase pe malurile Tamisei au dat startul manifestărilor în întregul Commonwealth. Primul eveniment important din cadrul Jubileului a avut loc în luna mai - un dineu oferit de Elisabeta a II-a, la care au participat aproape toate casele regale din lume. Oaspeţii au fost, aşadar, unii de seamă, iar printre ei şi regele Mihai I al României, văr cu suverana britanică. De altfel, acesta a avut onoarea de a sta alături de regină în poza de grup, făcută înainte de dineu.

Dacă Elisabeta a II-a şi soţul său, prinţul Philip, au călătorit cu ocazia Jubileului doar pe teritoriul Marii Britanii, ceilalţi membri ai familiei au sărbătorit momentul în afara graniţelor Regatului, în fostele colonii britanice. Bineînţeles, cel mai bine s-a achitat de sarcină prinţul Harry, care a dansat şi a băut cot la cot cu localnicii din Bahamas, Jamaica şiBelize.

A venit apoi cel mai aşteptat moment al Jubileului de Diamant - parada de pe Tamisa. Pe 3 iunie, 1.000 de vase, de la canoe la nave de război de sute de tone au trecut prin faţa a cel puţin un milion de oameni.

A fost cea mai mare colecţie de vase istorice văzute vreodată pe Tamisa, iar evenimentul a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai mare paradă navală din istorie.

O lună mai târziu, regina Elisabeta a II-a îşi făcea debutul în cinematografie.

A fost vorba de fapt de filmuleţul de deschidere a Jocurilor Olimpice. Suverana de 86 de ani a fost pentru câteva minute "fata Bond" şi a jucat alături de Daniel Craig, actorul care îl întruchipează pe agentul 007.

Jocurile Olimipice au fost un succes uriaş pentru familia regală, umbrit, însă, de primul scandal major al anului. Un site din Statele Unite a publicat în august mai multe poze cu prinţul Harry, în timpul unei petreceri din Las Vegas. Fotografiile respective îl înfăţişau dezbrăcat, în momentul în care strângea în braţe o fată la fel de lipsită de haine.

Ipostazele în care a apărut nepotul său au nemulţumit-o profund pe regina Elisabeta a II-a. Prin urmare, printul a fost trimis în Afganistan, unde luptă acum împotriva talibanilor.

Şi fiindcă nudităţile par a-şi găsi loc tot mai des în familia regală britanică, următorul scandal a avut-o în centrul atenţiei pe cumnata lui Harry. O revistă franceză a publicat fotografii cu ducesa de Cambridge topless, făcute în timpul unei vacanţe în Hexagon.

Britanicii au uitat, însă, repede cele două scandaluri, mai ales că au primit o veste cum nu se poate mai bună - ducesa de Cambridge e însărcinată. Până la naşterea celui mai aşteptat bebeluş din Marea Britanie mai este, însă, mult, iar perioada nu se anunţă deloc uşoară pentru soţia prinţului William, care are sarcină toxică.

Timp de trei zile a fost internată la spitalul King Edward din Londra, lucru care a dat naştere unui eveniment cu consecinţe tragice. Doi realizatori radio din Australia au sunat la unitatea medicală şi s-au interesat de starea de sănătate a ducesei, dându-se drept regina Elisabeta a II-a şi prinţul Charles.

Farsa a făcut înconjurul lumii, iar membrii familiei regale britanice erau din nou, fără voia lor, în mijlocul unui scandal. Pentru asistenta care a discutat la telefon cu DJ-ii australieni presiunea a fost prea mare. S-a sinucis, iar moartea ei a umbrit bucuria generală a sosirii unui nou membru în familia regală britanică.

Legături între Casa de Windsor și familia regală din România

Legăturile dintre Casa de Windsor și România au fost fost dezbătute, la Digi24, de către istoricul Adrian Majuru și de consilierul privat al Casei Regale, Ioan Luca Vlad. Urmăriți discuțiile în materialul video alăturat.

Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”