F-35 are probleme cu motorul

Data publicării:
f35

Dezvoltarea avionului F-35 este cel mai scump program militar din istorie. Şi asta pentru că au fost risipiţi foarte mulţi bani din cauza problemelor tehnice apărute pe parcurs. Inclusiv aceste probleme la motor care ar putea întârzia şi mai mult intrarea avionului în dotarea forţelor armate ale Statelor Unite şi ale principalilor aliaţi ai americanilor. În ultimele zile, două anchete guvernamentale americane au criticat motoarele avionului F-35.

Cel mai dur raport este cel al Curții de Conturi a Statelor Unite care spune că motoarele pe care Lockheed Martin, producătorul avionului, le cumpără de la gigantul aeronautic Pratt & Whitney au o fiabilitate redusă, care a afectat zborurile de teste. Versiunea modelului F-35 pe care au primit-o pușcașii marini trebuia să efectueze 90 de ore de zboruri de încercare, însă a zburat doar 47 de ore din cauza problemelor apărute la motor. În cazul modelelor primite de Marina Militară și Forțele Aeriene, problemele au fost și mai dese, iar avioanele primite de ele au zburat doar 25 de ore, deși ar fi trebuit să zboare 120 de ore.

Curtea americană de Conturi recomandă ca motorul să fie reproiectat, iar modificările să fie făcute și pe avioanele care deja au fost livrate. Avioanele F-35 ar fi trebuit să fie gata de luptă pe data de 1 iulie, însă acest termen ar putea fi ratat dacă motoarele vor trebui schimbate. Nu ar fi pentru prima oară când proiectul F-35, a cărui factură totală va fi de 400 de miliarde de dolari, este în întârziere.

Pentagonul a publicat un raport în care critică programul de dezvoltare a motorului pentru F-35. Inspectorii Pentagonului spun că au găsit 61 de nereguli, nu neapărat tehnice, cât organizatorice. În apropierea bancurilor de lucru au fost descoperite obiecte care puteau defecta motoarele, iar inginerii care lucrau la dezvoltarea lor nu aveau nici mănuși, nici măști de protecție. Orice accident poate întârzia enorm de mult producția avionului.

Pentagonul plănuiește să cumpere în următorii ani aproape 2.500 de avioane F-35.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...