„Vrem să mergem acolo să învăţăm o limbă străină şi să muncim. Nu vrem să fim o povară pentru societate”, spune Mohammad Adel, refugiat din Siria.
Este mărturisirea făcută de Adel, un tânăr de 23 de ani din Siria. A studiat medicina dentară la Cairo, dar din cauza războiului din ţara natală, viaţa lui s-a năruit. Părinţii au fugit în Germania în urmă cu cinci ani, iar acum el este la mijlocul unei călătorii de 3.000 de kilometri până să îi reîntâlnească.
„Nu există vorbe care să poată descrie asta, mai ales atunci când eşti unicul copil, iar părinţii tăi sunt bătrâni şi trebuie să ai grijă de ei”, spune el.
Mulţi dintre refugiaţi au poveşti asemănătoare. Sunt avocaţi, ingineri şi profesori care fug de coşmarul de acasă. Sunt hotărâţi să îşi găsească un loc sub soare şi să muncească cinstit, în ciuda prejudecăţilor europene.
„Suntem criminali? Mergem acolo să provocăm distrugeri? Aceşti oameni şi copii merg acolo să provoace probleme? Ei vor doar să mănânce, să muncească, să fie cetăţeni care aduc profit”, adaugă Mohammad Adel.
Alți refugiați, aceeaşi situaţie. Acești oameni vin din Siria, Afganistan și Irak și au fost preluați de un tren de la frontiera Greciei cu Macedonia. Sunt duşi până la marginea Spațiului Schengen, de unde le-ar fi mult mai ușor să ajungă în vestul Europei.
Discuție reporter - Abdullah, refugiat din Siria
Reporter: Unde speraţi să ajungeţi de acolo?
Abdullah: Nu ştiu, probabil în Germania sau Suedia.
Reporter: De ce?
Abdullah: Vreau să urmez din nou cursurile unei facultăţi, economie sau IT.
Pentru unul dintre imigranți, călătoria de mii de kilometri a însemnat debutul în viaţă. Un bebeluş s-a născut pe drum în mijlocul sutelor de refugiaţi şi a devenit simbolul speranţei într-o existenţă omenească. Aşa cum îşi doresc toţi refugiaţii, pe care exodul dureros nu i-a făcut să îşi piardă optimismul.
„Sunt obosit, într-adevăr, dar e în regulă, nu-i nicio problemă!”, spune un imigrant.
Citiţi şi:
Din|interior. Război, traficanți, durere. Poveștile refugiaților sirieni din România