„Este o adevărată junglă”: Un zoolog spune că Roma este infestată de şobolani şi şerpi din cauza gunoaielor și temperaturilor ridicate

Data publicării:
gunoaie la roma, pubele pline cu deșeuri
Autoritățile neagă că există o criză a gunoaielor și spun că serviciul de colectare s-a îmbunătățit. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Un zoolog din Roma, cunoscut pentru capturarea animalelor periculoase, spune că orașul a devenit „o adevărată junglă”, pe fondul unei creşteri a prezenţei şerpilor, a viespilor orientale, a pescăruşilor şi a şobolanilor din cauza unei combinaţii de temperaturi ridicate şi a problemei persistente a oraşului cu gunoaiele.

Andrea Lunerti, care este bine cunoscut în Roma pentru capturarea animalelor periculoase, a declarat că primit sute de apeluri în această vară, în special cu privire la observarea şerpilor, conform News.ro.

Sunt mult mai multe apariţii de şerpi decât erau înainte”, a spus Lunerti. „Populaţia de şerpi a crescut exponenţial în timpul iernii, deoarece temperatura a fost atât de ridicată. Ei nu ar fi supravieţuit dacă ar fi fost frig. Apoi au venit în oraş din mediul lor natural pentru că acolo sunt multe deşeuri alimentare, iar acolo unde sunt deşeuri alimentare sunt şobolani - principala lor pradă.”

Cel mai frecvent tip de şarpe întâlnit în Roma este şarpele bici verde, deşi Lunerti a capturat şi patru vipere.

Vineri dimineaţă, Lunerti a primit un apel de la o femeie traumatizată după ce un şarpe bici verde i-a căzut pe terasă. De asemenea, a fost sunat recent de poliţie pentru a-i cere să îndepărteze unul găsit în vestiarul medicilor dintr-un spital din cartierul Parioli.

Îi găseşti pe terase, în grădini, în clădiri şcolare”, a spus el. „A fost chiar unul agăţat de uşa cu grilaj a unui lift dintr-o clădire rezidenţială, provocând multă panică. Şerpii sunt foarte buni în a-şi găsi ascunzători în clădiri, aşteptând momentul potrivit pentru a ieşi şi a-şi vâna prada.”

Lunerti le cere interlocutorilor săi să îi trimită înregistrări video ale şerpilor, care îi permit să stabilească dacă aceştia sunt otrăvitori sau nu.

Dar chiar şi cei care nu sunt otrăvitori fac ravagii, pentru că îi panichează pe oameni, ceea ce îi determină să facă lucruri periculoase, cum ar fi să traverseze strada fără să se uite”, spune zoologul.

Viespile orientale, o specie de viespe care a migrat din nordul Africii şi sud-estul Asiei, şi-au stabilit, de asemenea, o prezenţă puternică în Roma începând din 2021. Iniţial, acestea au fost observate în cartierul Monteverde, dar cuiburile au început în curând să răsară în colţurile obloanelor ferestrelor, ale gurilor de ventilaţie, ale aparatelor de aer condiţionat şi chiar în crăpăturile monumentelor antice din centrul oraşului.

Proliferarea lor a fost atribuită şi temperaturilor ridicate şi gunoaielor.

Roma chiar trebuie să se ocupe de gestionarea deşeurilor, altfel vom vedea şi mai mulţi şerpi şi viespi, ca să nu mai vorbim de şobolani şi pescăruşi - sunt mai mulţi pescăruşi în Roma decât în Fregene [un oraş de coastă din apropiere]”, a declarat Lunerti.

El a spus că cel puţin pescăruşii au ajutat la reducerea numărului de şobolani şi şerpi. „Un şarpe a fost capturat de un pescăruş şi aruncat pe o terasă”, a spus el. „Oraşul a devenit o adevărată junglă”.

Consiliul municipal al Romei a declarat că nu există „nicio junglă” şi că rapoartele privind şerpii şi alte specii de animale „nu indică nicio alarmă”.

De asemenea, consiliul a negat legătura dintre şerpi şi gunoaie, citându-l pe zoologul Enrico Alleva, care a declarat: „Unele specii de prădători de şobolani sunt mai active în această perioadă tocmai pentru că vânează şobolani, care atunci când oraşul este golit devin mai activi din cauza lipsei de deşeuri disponibile”.

Consiliul a declarat că datele de la Ama, compania care gestionează colectarea deşeurilor din Roma, au arătat că serviciul s-a îmbunătăţit şi că a existat o reducere semnificativă a deşeurilor până în prezent în 2024 comparativ cu alţi ani. „Acest lucru ne permite să spunem că curăţenia oraşului este cea mai bună din ultimii ani”, a spus acesta.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...