„Este ca și când ai lucra într-o închisoare în flăcări”. Condițiile inumane în care se muncește în fabricile de cărămidă din Cambodgia

Cât de cald este prea cald ca să lucrezi? Este o întrebare pentru care cercetătorii au găsit un răspuns în fabricile de cărămidă din Cambodgia, unde oamenii se chinuie să lucreze în unele dintre cele mai fierbinți condiții de muncă din lume, alimentate parțial de deșeurile industriei de 6 miliarde de dolari a confecțiilor, relatează BBC.

Chantrea trage după ea un ventilator electric de mărimea unei uși mari în camera neaerisită în care lucrează în fiecare zi. Este singura ei cale a rezista căldurii din interiorul cuptorului de cărămidă care seamănă mai degrabă cu un cavou slab luminat.

„Este ca și când ai lucra într-o închisoare în flăcări”, spune femeie de 47 de ani, în timp ce așează cărămizile uscate care vor fi mutate într-un depozit. „Le-am cerut proprietarilor să ne ofere mai multe ventilatoare, dar nu o vor face pentru că i-ar costa mai mulți bani.”

Muncitorii spun că transpiră atât de mult în timpul zilei de muncă încât se simt ca într-o baie fierbinte. Oamenii leșină deseori, probabil din cauză că devin deshidratați.

Cercetătorii au desfășurat pentru prima oară un studiu pentru a documenta felul în care expunerea pe termen lung la călduri extreme afectează sănătatea muncitorilor.

Senzori speciali care detectează temperatura corpului au arătat că toți muncitorii din aceste furnale în care se produc cărămizile aveau temperaturi de peste 38 de grade Celsius, ceea ce poate provoca oboseală, amețeli, greață și dureri de cap.

Temperatura normală a corpului trebuie să se încadreze între 36,1 și 37,2 grade Celsius – orice temperatură peste 38 de grade produce simptome de febră.

Unii muncitorii aveau temperaturi de 40 de grade Celsius, ceea ce poate provoca insolație, convulsii și, într-un final, pierderea cunoștinței și chiar moartea, dacă nu este tratată la timp.

Industria de 6 miliarde de dolari care ascunde un secret mortal

Condițiile de muncă sunt și mai grele din cauza încălzirii climei și a condițiilor meteo din Cambodgia – anul trecut, în mai, temperaturile au ajuns până la 41,6 grade Celsius în timpul celui mai fierbinte an înregistrat vreodată.

Furnalele sunt închise cu ziduri de cărămidă și sigilate. Muncitorii stau afară și pun lemne printr-o trapă pentru a menține temperatura foarte ridicată – în jur de 1.500 de grade Celsius – de care este nevoie pentru a face cărămizile de lut.

După aceea, ei se opresc, iar când căldura este ceva mai suportabilă, muncitorii intră în aceste încăperi fierbinți.

„Sunt obișnuit cu fumul negru. Nu îl mai bag în seamă”, spune unul dintre muncitori. „Trebuie să țin aceste flăcări arzând 24 de ore. Eu cu soția mea împărțim munca între noi.”

Copiii se cațără printre sacii plini cu resturi de haine – o sursă de combustibil mai ieftină pentru fabricile de cărămizi din Cambodgia.

Dar ceea ce pare a fi o soluție pentru aceste resturi de haine provenite din cele 1.300 de fabrici de haine din Cambodgia – o industrie de 6 miliarde de dolari – ascunde de fapt un secret mortal.

Un raport din 2018 al cercetătorilor britanici de la Royal Holloway a arătat că aceste resturi vestimentare au urme de înălbitor cu clor, formaldehidă și amoniac, precum și metale grele, PVC și rășini utilizate în procesele de vopsire și imprimare.

Muncitorii din fabricile de cărămizi au raportat deseori migrene, sângerări nazale și alte simptome de boală.

Cele mai mari branduri de haine din Occident spun că au reguli stricte pentru a se asigura că materialul care se aruncă nu ajunge să fie folosit ca sursă de combustibil în fabricile de cărămizi sau să fie trimis la groapa de gunoi.

Cercul vicios al căldurii: peste 2 milioane de adulți în Cambodgia au datorii

Fabricile de cărămidă din Cambodgia au fost acuzate de mult timp că îi supun pe muncitori la condiții de muncă nesigure și nedrepte, acestea angajând unii dintre cei mai săraci oameni din lume.

Acum, schimbările climatice au făcut ca situația muncitorilor să fie și mai critică.

Oricât de toxice sau grele ar fi condițiile de lucru, muncitorii din fabricile de cărămidă nu au de ales și continuă să lucreze aici, fiind prinși în cercul vicios al căldurii.

Cei mai mulți dintre muncitori au fost cândva fermieri. Chantrea cultiva orez, dar din cauză că ploaia a venit tot mai rar în ultimii ani, i-a fost greu să obțină chiar și o singură recoltă.

„Am împrumutat o grămadă de bani după ce culturile noastre s-au distrus. Dar, când pierderile au continuat, am ajuns cu multe datorii”, povestește Chantrea.

Peste 2 milioane din cei 5 milioane de adulți din Cambodgia au datorii – în medie, fiecare are o datorie de 3.320 de dolari.

Situația financiară precară a oamenilor a alimentat fabricile de cărămizi cu mână de lucru ieftină. Proprietarii se oferă să le plătească datoriile, dar, la schimb, muncitorii sunt legați de locul de muncă.

De multe ori, întregi familii trebuie să lucreze în aceste fabrici. În ciuda eforturilor guvernului de a opri exploatarea copiilor, de multe ori aceștia lucrează cot la cot cu părinții în cuptoarele cu cărămizi.

„Intrăm și în foc, dacă ni se cere asta”

„Dacă plecăm, ne este teamă că vom fi arestați și închiși”, spune Chantrea. „Așa că trebuie să ne chinuim aici. Dacă ne cer să intrăm în foc, vom face chiar și asta doar că să putem câștiga mai mulți bani pentru mâncare și ca să ne plătim datoriile.”

Salariile, însă, sunt prea mici pentru ca muncitorii să își poată plăti vreodată datoriile. Chantrea câștigă 10.000 de rieli cambodgieni (2,45 de dolari) la fiecare 500 de cărămizi.

Când nu au destulă mâncare, familiile muncitorilor de aici se hrănesc cu melci pe care îi găsesc în natură.

Afacerea cu cărămizi este una profitabilă datorită boom-ului din domeniul imobiliar din capitala țării, care a atras și investitori străini. Marea Britanie a investit 1 miliard de lire sterline în construcții în Cambodgia.

Dar în timp ce clădirile din Phnom Penh se ridică spre cer, cu zgârie-nori plini de apartamente dotate cu aer condiționat, orașul îi lasă în urmă pe cei care au participat la construcția sa.

Editor : Raul Nețoiu