Escroci români prinși înșelând turiști la Paris. Cum făceau „Scorpionii” și peste 1 milion de euro pe an
Data publicării:
22 de membri ai unei bande de români supranumită „Scorpionii” au fost arestați la Paris. Aceștia înșelau turiști la jocul alba-neagra, care le aducea peste un milion de euro pe an.
Românii își desfășurau activitatea în special în apropierea Turnului Eiffel.
Victimele erau păcălite că puteau câștiga cu ușurință. În realitate, singurii câștigători erau complicii celui care mânuia paharele la alba-neagra. Aceștia îi încurajau pe turiști să parieze bani, pornind de obicei de la 50 de euro și ridicând treptat miza.
Potrivit surselor citate de presa franceză, șeful rețelei de escroci s-ar afla în România și a scăpat de arest. Însă mâna sa dreaptă și un polițist au ajuns după gratii.