Emisia CNN a fost întreruptă în China, atunci când pe post a intrat știrea despre eliminarea limitei de două mandate pentru președinte
Data publicării:
Ecranele televizoarelor din China s-au cufundat în negru atunci când postul american a început să difuzeze știrea potrivit căreia liderul Xi Jinping vrea să elimine limita celor două mandate de președinte.
Cenzura chineză a fost cea care a reacționat atât de prompt și a oprit emisia imediat ce CNN a început să transmită informații despre planurile președintelui chinez.
Congresul Naţional al Poporului din China dezbate propunerea conducerii Partidului Comunist, care își dorește schimbarea constituției. Astfel, limita de două mandate de cinci ani stabilită pentru președinte va fi eliminată.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Dacă planurile Partidului Comunist se concretizează, Xi Jinping va putea rămâne la conducerea tării și după 2023. Acesta și-a câștigat al doilea mandat chiar luna aceasta.
Președintele american Donald Trump a salutat inițiativa Partidului Comunist din China.