Dwayne Johnson ia în calcul o candidatură la președinția SUA în 2024

Data publicării:
Dwayne Johnson Honored With Star On The Hollywood Walk Of Fame
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Nu, nu este o farsă publicitară, scrie Variety în ediţia sa online. Dwayne 'The Rock' Johnson chiar ia în calcul o candidatură la preşedinţia SUA.

Dwayne Johnson Honored With Star On The Hollywood Walk Of Fame
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Superstarul, care a primit o stea pe Walk of Fame în această săptămână şi care se pregăteşte pentru lansarea blockbuster-ului "Jumanji: Welcome to the Jungle", are o sumedenie de proiecte în anii următori, dar cu toate acestea afirmă că ar lua în considerare "100%" o eventuală candidatură la preşedinţia SUA, potrivit Agerpres.

"Nu le-aş putea face pe amândouă", recunoaşte el când este întrebat de Variety cum se împacă cu acest lucru cariera sa de actor, de producător şi de om de afaceri în cadrul companiei sale Seven Bucks Productions, pe care o deţine împreună cu managerul şi fosta sa soţie Dany Garcia.

"În mod realist, acum că intrăm în 2018 şi dezvoltăm proiectele pentru 2019 şi 2020, iar programul intră mult şi în 2021, am impresia că un termen realist ar fi 2024", a spus actorul.

El povesteşte că ideea i-a venit din senin, după ce a văzut în iunie 2016 un editorial în Washington Post, care menţiona sec că fostul luptător devenit actor ar putea câştiga scrutinul prezidenţial.

"Nu a fost ceva care să spun public şi să mă bat în piept, dar după ce a apărut povestea americanii au preluat ideea şi am avut sentimentul că 'nu glumim, chiar ne-ar plăcea dacă ai candida'", îşi aduce aminte Johnson.

"Am ştiut că trebuie să-i ascult pe oameni şi să mă gândesc la asta foarte bine. În acest stadiu sunt acum - sunt foarte conştient că politica nu este afacerea în care activez, aşa că cel mai bun lucru pe care pot să-l fac este să învăţ cât de mult pot. Continui să urmăresc preşedinţia noastră şi să văd orice nouă evoluţie şi modul în care este gestionată. (...) Ca toţi americanii continui să sper că liderii noştri vor da dovadă de echilibru, perspectivă şi abilitatea de a aduce solidaritate în ţară în aceste momente grele - ceea ce nu simt că preşedinţia noastră face acum - acesta este momentul în care mă aflu acum", adaugă el.

Johnson, care a asistat atât la convenţia republicană, cât şi la cea democrată, spune că este în prezent un "independent înregistrat", datorită loialităţii sale faţă de poporul american, cu care îşi întreţine relaţia prin intermediul platformelor de social media, pe care are 175 de milioane de abonaţi.

Campania fanilor pentru ca "The Rock" să candideze la preşedinţie a început înainte de cursa electorală din 2016, dar actualul climat politic şi dezbinarea din ţară l-au convins şi mai mult pe Johnson să ia în considerare o carieră politică.

Dacă va candida, Johnson nu s-a gândit încă cum îşi va alege candidatul pentru postul de vicepreşedinte. Deşi emisiunea de umor Saturday Night Live l-a ales pe Tom Hanks pentru acest rol, actorul spune că nu ştie dacă îşi va alege vicepreşedintele de la Hollywood, de la Washington sau din altă parte.

"Două necesităţi sunt pe lista mea: aş vrea ca vicepreşedintele meu său să fie un lider extraordinar şi o fiinţă umană de mare calitate. Indiferent că este de la Hollywood, Washington, din domeniul medical, educaţie sau de pe Wall Street", a spus el

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...