Informaţia a fost confirmată de oficiali din cadrul departamentului de stat de la Washington. Potrivit purtătorului său de cuvânt, fosta primă doamna este entuziasmată să-şi reia atribuţiile.
Ea a fost nevoită să-şi anuleze mai multe întâlniri pentru că a fost internată mai bine de o săptămână, după ce medicii au descoperit un cheag de sânge, localizat după o ureche.
Revenirea la birou a lui Hillary Clinton este doar temporară. Ea nu îşi va continua mandatul din fruntea diplomaţiei americane, pentru că va fi înlocuită luna aceasta de senatorul democrat John Kerry.
Soții Clinton, cei mai populari politicieni americani
O dovedește un sondaj realizat de NBC News și Wall Street Journal, potrivit căruia secretarul de stat și soțul său, fostul președinte Bill Clinton, sunt cei mai apreciați politicieni din Statele Unite.
70% dintre locuitorii de peste ocean au o părere bună despre actualul secretar de stat, al cărui succes se poate explica prin prezența permanentă pe scena politică internațională. Acest lucru este văzut cu ochi buni atât de către democrații, cât și de republicanii de peste ocean.
Pe de altă parte, Bill Clinton a câștigat simpatia multor americani după ce a participat la campania de susținere a actualului lider de la Casa Albă, Barack Obama.