Donald Trump și Bill Clinton apar pe o listă oficială, făcută publică în dosarul de trafic sexual al lui Jeffrey Epstein

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump printre alte siluete
În cazul lui Donald Trump, miliardarul newyorkez este menţionat în documente ca fiind o „cunoştinţă” a lui Epstein. Foto: Profimedia Images

O judecătoare din New York a început, miercuri, să facă publice numele contactelor, cunoştinţelor, rudelor, presupuselor victime sau complici ai finanţatorului american Jeffrey Epstein, acuzat de infracţiuni sexuale, dar care s-a sinucis în închisoare în 2019 înainte de a fi judecat, scrie AFP, preluată de news.ro. Printre cele aproximativ 150 - 180 de identităţi - culese dintr-o mie de pagini de documente judiciare făcute publice de către justiţia federală din Manhattan - se numără fostul preşedinte democrat Bill Clinton (1993-2001) şi fostul preşedinte republican Donald Trump (2017-2021) - dar fără nicio menţiune despre vreun comportament ilegal sau reprobabil din partea lor. Lista îi mai include pe Michael Jackson și magicianul David Copperfield.

Aceste dezvăluiri judiciare au fost planificate şi aşteptate încă de la o ordonanţă emisă la 18 decembrie de judecătoarea newyorkeză Loretta Preska, document care a avut efectul unei bombe cu ceas în capitala financiară americană atunci când justiţia l-a făcut public la 19 decembrie.

Acest act judiciar este rezultatul unei proceduri de defăimare împotriva fostei amante şi complici a lui Jeffrey Epstein, Ghislaine Maxwell - care execută din 2022 o pedeapsă de 20 de ani de închisoare -, intentată de o reclamantă americană împotriva cuplului, Virginia Giuffre.

În decembrie, judecătoarea Preska enumerase 180 de persoane - sub numere şi sub pseudonimul „Doe” - şi ordonase ca identitatea lor să fie dezvăluită „pe deplin” cel târziu „14 zile” după 18 şi 19 decembrie, adică la 2 sau 3 ianuarie.

Potrivit Daily News, care dezvăluise existenţa acestei liste, plângerea de defăimare a Virginiei Giuffre împotriva lui Ghislaine Maxwell datează din 2016 şi fusese soluţionată în anul următor.

Dar ziarul Miami Herald a acţionat în justiţie pentru a avea acces la dosar şi a ancheta reţeaua Epstein.

Finanţatorul decăzut, care frecventa tot New York-ul, fusese arestat în 2019.

Pentru a justifica dezvăluirea unor nume - inclusiv a unor personalităţi deja citate în presă -, instanţele se bazează pe faptul că anumite persoane sunt uşor de identificat în interviuri publicate în ultimii ani.

„Lui Clinton îi plac tinere”

În cazul lui Donald Trump, miliardarul newyorkez este menţionat în documente ca fiind o cunoştinţă a lui Epstein, dar nu se face nicio menţiune cu privire la vreun comportament infracţional.

În ceea ce-l priveşte pe Bill Clinton, care a fost mult mai apropiat de finanţator şi a călătorit cu acesta în anii 2000, numele său este menţionat de zeci de ori, dar, din nou, fără nicio indicaţie clară de acte ilegale.

Michael Jackson și David Copperfield apar și ei în documente.

Potrivit The Guardian, unul dintre documente includea o depoziţie dată de Johanna Sjoberg, pe care Maxwell ar fi abordat-o în scopul de a efectua acte sexuale cu Epstein.

Sjoberg a declarat în depoziţia sa că Epstein „a spus o dată că lui Clinton îi plac tinere, referindu-se la fete”.

În 2019, purtătorul de cuvânt al lui Clinton, Angel Ureña, a negat afirmaţiile făcute cu privire la implicarea lui Clinton cu Epstein şi a scris într-o declaraţie pe Twitter că "preşedintele Clinton nu ştie nimic despre infracţiunile teribile pentru care Jeffrey Epstein a pledat vinovat în Florida în urmă cu câţiva ani, sau despre cele de care a fost acuzat recent la New York".

Clinton a avut o relaţie de 18 luni cu Monica Lewinsky, stagiara sa de 22 de ani pe atunci, în timpul primului său mandat de preşedinte. El avea 49 de ani.

Ce căutau Michael Jackson și David Copperfield la petrecerile organizate de Epstein

Sjoberg a mai spus că muzicianul Michael Jackson a fost la conacul din Palm Beach al lui Epstein şi că l-a întâlnit pe celebrul magician David Copperfield.

„Aţi întâlnit vreodată pe cineva celebru când aţi fost cu Jeffrey?”, a fost întrebată ea. „L-am întâlnit pe Michael Jackson ... la casa [lui Epstein] din Palm Beach”.

Întrebată dacă i-a făcut masaj lui Jackson, Sjoberg a spus: „Nu am făcut-o”.

În ceea ce-l priveşte pe Copperfield, Sjoberg a spus că acesta a participat la o cină la una dintre casele lui Epstein şi „a făcut câteva trucuri de magie”.

„Aţi observat că David Copperfield era prieten cu Jeffrey Epstein?”, a fost întrebată ea. Sjoberg a răspuns afirmativ.

„Copperfield a discutat vreodată cu dumneavoastră despre implicarea lui Jeffrey cu fete tinere?”, a mai fost întrebată ea. "M-a întrebat dacă eram conştientă de faptul că fetele erau plătite pentru a găsi alte fete".

Ghislaine Maxwell şi Jeffrey Epstein au format un cuplu la începutul anilor 1990, înainte de a deveni colaboratori.

Fosta damă de companie britanică, franceză şi americană, în vârstă de 61 de ani, a fost declarată vinovată în decembrie 2021 la New York de trafic sexual cu minore în numele lui Epstein şi condamnată în iunie 2022 la 20 de ani de închisoare.

Bărbatul, cu puternice relaţii economice şi politice în Statele Unite şi peste hotare, a fost şi el acuzat de agresiuni sexuale şi violuri asupra unor tinere, dar sinuciderea sa prin spânzurare în închisoarea la New York, în august 2019, a oprit acţiunea publică împotriva sa.

Prințul britanic Andrew a căzut în dizgrație după scandalul Epstein

Influenţa reţelei Epstein a alimentat, după moartea sa, o serie de teorii ale conspiraţiei despre un asasinat deghizat în sinucidere.

Dar biroul medicului legist din New York şi Biroul Federal de Investigaţii (FBI) au ajuns la concluzia că acesta şi-a luat într-adevăr viaţa şi că moartea sa „nu a fost rezultatul unui act criminal”. În luna iunie a anului trecut, Departamentul de Justiţie a confirmat „concluziile FBI cu privire la absenţa unor acte criminale în cazul morţii lui Epstein”.

Într-un alt caz, prinţul britanic Andrew, prieten al perechii Maxwell-Epstein, a ajuns la o înţelegere extrajudiciară în februarie 2022 - pentru 13 milioane de dolari, potrivit Daily Telegraph - cu Virginia Giuffre, 40 de ani, care l-a acuzat că a agresat-o sexual în 2001, pe când avea 17 ani.

Prinţul căzut în dizgraţie, în vârstă de 63 de ani, contestă aceste acuzaţii.

Un alt apropiat al lui Epstein, agentul francez de modele Jean-Luc Brunel, care a fost acuzat de viol de minori, a fost găsit mort spânzurat în închisoare la Paris în februarie 2022.

În ceea ce priveşte băncile internaţionale care au avut legături cu Epstein, fostul şef al Barclays, James Staley, a fost exclus din profesia de bancher în octombrie anul trecut, iar JPMorgan şi Deutsche Bank au plătit 290 de milioane de dolari şi, respectiv, 75 de milioane de dolari victimelor, în primăvară, pentru a-şi achita obligaţiile legate de afacerile cu finanţistul de 66 de ani, decedat.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri