Doi soldaţi ucraineni ucişi şi zece răniţi în regiunea Doneţk. Rebelii proruși trag cu artilerie grea și lansează mine din dronă

Data publicării:
soldat ucrainean cu casca, mitraleria si munitie ascuns in adapost
Soldații ucraineni sunt atacați cu artilerie grea și mine lansate din dronă. Foto: Twitter / Defence of Ukraine

Doi soldaţi ucraineni au fost ucişi şi alţi zece răniţi sâmbătă, pe linia frontului cu separatiştii proruşi în estul ţării. Rebelii au folosit artilerie de calibru greu, lansatoare de rachetă şi mine lansate din drone, a transmis armata ucraineană.

Cel puţin 52 de soldaţi ucraineni au fost ucişi de la începutul anului, comparativ cu 50 anul trecut, potrivit unui bilanţ pe baza unor surse oficiale, realizat de AFP și preluat de Agerpres.

În rândul separatiştilor, peste 30 de combatanţi au fost declaraţi morţi începând din ianuarie.

Rebelii au tras sâmbătă asupra unor poziţii ucrainene cu ajutorul sistemului de artilerie de calibru greu şi a lansatoarelor de rachetă şi le-au bombardat cu mine lansate din drone, a precizat armata ucraineană într-un comunicat.

Majoritatea atacurilor au avut loc în regiunea Doneţk, conform comunicatului.

Ucraina este în conflict din 2014 cu separatiştii în regiunile Doneţk şi Lugansk, un război izbucnit la scurt timp după anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea şi care a făcut peste 13.000 de morţi.

Rusia a afirmat întotdeauna că nu îi înarmează pe separatişti, în ciuda numeroaselor elemente care au arătat că sunt trimişi militari şi sunt livrate arme pentru a-i susţine.

După un armistiţiu în mare parte respectat în a doua jumătate a lui 2020 între Kiev şi separatişti, tensiunile s-au amplificat în acest an între Ucraina şi Rusia, în special prin manevre ale Moscovei implicând aproape 10.000 de soldaţi ruşi la frontierele ucrainene.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că o invadare a ţării sale de către Rusia este posibilă. "O escaladare puternică din partea Rusiei este cel mai rău lucru care se poate întâmpla. Din păcate, există un astfel de risc", a declarat el la un forum internaţional la Kiev.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...