Două persoane au fost salvate joi după ce au căzut într-un rezervor plin cu ciocolată lichidă la fabrica Mars M&M din Pennsylvania.
Cele două persoane au fost duse la spital, a declarat pentru CNN Nick Schoenberger, dispecer șef al serviciului de urgențe 911.
„Un pacient a fost transportat la sol, cu o ambulanță, iar cea de-a doua persoană a fost transportată cu elicopterul”, a spus Schoenberger.
Starea de sănătate a celor două persoane nu este cunoscută.
„Echipele de pompieri au eliminat varianta de a-i scoate direct din rezervor. A fost făcută o gaură în peretele lateral al rezervorului”, a declarat Brad Wolfe, supervizor la dispeceratul 911 din Lancaster County.
Wolfe a mai spus că nu se știe cum au căzut oamenii în rezervorul de ciocolată.
Un purtător de cuvânt de la Mars Wrigley a declarat pentru CNN: „Gestionăm activ situația și obiectivul nostru principal este sprijinirea echipelor de urgență de la fața locului”.
Editor : D.C.