Dmitri Rogozin: R. Moldova nu va fi altceva decât un servitor în antreul Uniunii Europene

Data publicării:
Dmitri Rogozin vicepremier rus mfax 1-1

 

„Pentru Republica Moldova, aceasta decizie (parafarea Acordului de asociere a Republicii Moldova la UE, - n.r.) este una foarte serioasă. Ei trebuie să se gândească cuprinzător înainte de a face acest pas. Dar dacă ei vor să o facă în noiembrie, să nu se întâmple ca într-un cântec bine cunoscut, „Vagoanele au plecat, iar peronul a rămas”. În timpul virajelor abrupte pe care le face, este important ca guvernul moldovean să nu se piardă contactul cu Transnistria”, a declarat Dmitri Rogozin la Tiraspol, citat de Unimedia.

Opinia sa a fost preluată imediat de liderul transnistrean, Evgheni Șevciuk. El s-a arătat nemulțumit de faptul că la parafarea Acordului de asociere a Republicii Moldova la UE nu s-au luat în considerație interesele Transnistriei.

„Regret faptul că nu sunt luate în considerație interesele Transnistriei. Chiar dacă e să acceptăm logica autorităților moldovenești, potrivit căreia facem parte dintr-un stat comun, atunci nu este clar de ce interesele Transnistriei nu sunt luate în seamă. Astfel, noua realitate economică, care va fi pusă în aplicare după semnarea acestui Acord, de fapt, este impusă economiei transnistrene în detrimentul intereselor regiunii noastre”, a declarat Evgheni Șevciuk.

Republica Moldova se va afla pe post de servitor în antreul Uniunii Europene, a mai declarat Dmitri Rogozin.
„Semnarea și parafarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană este, de facto, dreptul de a te afla în antreul saunei. Asta nu înseamnă că veți fi invitat în saună pentru a vă încălzi. În acest antreu, veți fi obligat să aduceți papucii pentru toți cei care au dreptul să facă baie cu aburi, să îi acoperiți cu o pătură sau plapumă. Cu alte cuvinte, în principiu, este un fel de muncă ce-ți oferă o posibilitate de a fi omul de serviciu al Uniunii Europene”, a declarat Dmitri Rogozin.

„Poate fi întrebată partea turcă, de cât timp ei se află în acest antreu. Ei deja s-au săturat de atâta așteptare. Uniunea Europeană nu este un produs de cauciuc care poate să se întindă la nesfârșit în toate direcțiile”, este de părere oficialul rus.

„Ne-am dori ca Republica Moldova să fie întotdeauna prietenoasă cu Rusia. De aceea, cred că trebuie să acționăm în interese strict naționale. Iar interesele naționale ale poporului moldovenesc se află alături de Rusia. Este evident. Asta ar fi ajutat și dialogului între Chișinău și Tiraspol”, a conchis Rogozin, potrivit Unimedia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri