Djokovic spune că știa că are COVID-19 cu o zi înainte de a participa la un eveniment pentru copii, fără mască

Data actualizării: Data publicării:
novak djokovic poza de grup cu tineri tenismeni
Novak Djokovic la festivitatea de premiere de pe 17 decembrie 2021. Foto: Facebook / Teniski savez Srbije

Tenismenul Novak Djokovic a spus că știa de rezultatul său pozitiv la testul COVID-19 pe 16 decembrie, cu o zi înainte de a participa la un eveniment public la care nu a purtat mască. Afirmațiile privind testul său pozitiv au fost făcute într-o declarație pe propria răspundere publicată luni de Tribunalul Federal din Australia, potrivit CNN.

Într-o declarație pe propria răspundere publicată luni de Tribunalul Federal de Circuit din Australia, Djokovic spune că „la 16 decembrie 2021, am fost testat și diagnosticat cu SARS-CoV-2 (COVID-19)”.

Mai multe imagini postate pe conturile de pe rețelele sociale ale Fundației Novak Djokovic îl arată pe Djokovic participând la o conferință în fața unui public în aceeași zi (16 decembrie). Djokovic și participanții nu purtau măști, potrivit imaginilor publicate.

Pe 17 decembrie, pagina de Facebook a Asociației de Tenis din Belgrad a postat mai multe fotografii cu Djokovic pozând cu un grup de tineri la o ceremonie unde acesta i-a premiat pe cei mai buni tineri tenismeni din Serbia, un eveniment la care, de asemenea, nimeni nu purta mască.

Într-una dintre fotografii sunt cel puțin 26 de tineri care apar alături de tenismen. Ceremonia de decernare a premiilor a fost mediatizată de presa din Serbia, care a scris despre participarea lui Djokovic la eveniment.

O instanță din Australia a decis luni că Novak Djokovic poate intra în țară, pentru că nu sunt motive rezonabile pentru care autoritățile de la frontieră i-au anulat viza de intare în Australia.

Ministrul Imigrației din Australia, Alex Hawke, încă ia în considerare dacă să anuleze viza lui Djokovic, a confirmat un purtător de cuvânt, citat de BBC. Viza nu mai poate fi anulată astăzi, însă mâine ar putea fi luată o astfel de decizie.

Judecătorul a spus că a anulat decizia de a bloca intrarea lui Djokovic în Australia deoarece jucătorului nu i s-a oferit timp suficient să vorbească cu organizatorii turneului de tenis și pentru ca avocații să răspundă complet după ce tenismenul fusese notificat de intenția de a i se anula viza.

Citește și Novak Djokovic, prima declarație și apariție după decizia instanței de a-l lăsa să intre în Australia „Vreau să rămân”

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri