Disensiuni și neputință. Mai e de vreun folos ONU?

Mandatul Națiunilor Unite este să păstreze pacea în lume, dar când vine vorba de criza din Siria, marele organism internațional nu poate decât să-și recunoască marele eșec. Oare noul secretar general al ONU va reuși în cele din urmă să facă reformele necesare? se întreabă „Der Spiegel” într-un articol în care, punând accent pe criza din Siria, trece în revistă problemele din cadrul organizației cu sediul la New York.

Organizația Națiunilor Unite nu a fost creată ca să ducă omenirea în rai, ci să o salveze de iad, spunea Dag Hammarskjöld, fost secretar general al ONU în timpul unui discurs rostit în mai 1954.

Omul care, prin simpla ridicare a mâinii, a împiedicat toate eforturile de a pune capăt războiului din Siria stă într-o cameră ca un buncăr, în Manhattan, pe strada 67. Deasupra capului său spânzură un candelabru, un ceas cu pendul ține, în spatele lui, socoteala timpului, în timp ce mobila amintește de filmele din era sovietică. „Avem această problemă cu Siria, desigur, și m-am gândit foarte mult la asta”, spune Vitali Ivanovici Ciurkin, ambasadorul Rusiei la Națiunile Unite. Cu o expresie ironică pe chip, diplomatul cu părul cărunt se dă pe spate și se sprijină de spătarul scaunului său din piele.

Așa, ca într-un roman, își încep amplul articol jurnaliștii de la „Der Spiegel”. Ciurkin, spun ei, este unul dintre oamenii a căror misiune este să salveze lumea. Este la ONU din 2006, este cel mai vechi ambasador din Consiliul de Securitate. Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU, în special cei cinci membri permanenți – China, Franța, Marea Britanie, Rusia și Statele Unite – au ca principală responsabilitate menținerea păcii și securității internaționale, potrivit Articolului 24 din Carta Națiunilor Unite. Este o sarcină eroică și o noțiune idealistă, născută pe ruinele celui de-al Doilea Război Mondial.

În 2001, Națiunile Unite și secretarul general de atunci, Kofi Annan, au primit Premiul Nobel pentru pace pentru munca depusă ca să facă o organizație mai bună și o lume mai pașnică. Grație ONU până acum a fost împiedicat un război nuclear, criminalii de război din fosta Iugoslavie au fost aduși în fața instanței, iar acum avem Acordul de la Paris pentru schimbarea climatică, destinat să prevină distrugerea lumii. Însă ceea ce s-a întâmplat în Siria în ultimii cinci ani este exact opusul păcii. A pus sub semnul întrebării toate principiile reprezentate de ONU, scriu jurnaliștii de la „Der Spiegel”.

Cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate poartă într-o mare măsură responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă acum în Siria, pentru că ei pot, cu un singur veto, să zădărnicească toate eforturile de pace. E suficient ca reprezentantul lor să ridice mâna. Cu o singură ridicare a mâinii este spulberată orice posibilitate de a mai institui o zonă de interdicție a zborurilor, de a mai găsi o soluție politică sau de a mai întreprinde o intervenție sub tutela ONU.

Din 2011, ambasadorul rus la ONU a ridicat mâna de șase ori, opunându-se unor rezoluții referitoare la Siria. În cinci din aceste cazuri, a fost urmat și de colegul din China. Cel mai recent exemplu – când a fost vorba de un armistițiu la Alep. Abia după săptămâni, când ultimul spital aflat în mâinile rebelilor, în estul orașului, a fost distrus de bombe, Consiliul de Securitate a căzut de acord să trimită observatori. Până acum, niciunul nu a ajuns în estul Alepului.

La sfârșitul lunii decembrie, Rusia și Turcia au negociat un fragil armistițiu în Siria, fără participarea ONU sau a țărilor occidentale. Consiliului de Securitate nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să salute armistițiul. Membrii occidentali nici n-au putut opera îmbunătățiri la unele formulări, ceea ce înseamnă că două puteri naționale au uzurpat rolul organizației globale. Iar Consiliul de Securitate s-a dovedit încă o dată neputincios, ba, mai mult: irelevant, scrie „Der Spiegel”, care amintește că peste 400.000 de oameni și-au pierdut viața în cei șase ani de război din Siria, iar jumătate din populația țării a fost nevoită să se refugieze.

Și atunci, se pune întrebarea: dacă nu ONU, cine poate pune capăt ororilor din Siria? Și dacă ONU dă greș, așa cum s-a întâmplat în Rwanda, Bosnia, Cecenia, ce rost mai are organizația? Este timpul să ne punem asemenea întrebări, scrie Der Spiegel.

De la 1 ianuarie, ONU are un nou secretar general, António Guterres, un portughez. E un nou început, după cei zece ani de mandat ai sud-coreeanului Ban Ki-moon. Este timpul să facem inventarul – ce a devenit ONU, acest colos cu picioare de lut? Ce rol mai poate juca în această epocă a autocraților și populiștilor care glorifică statul-națiune și nu au decât dispreț pentru instituțiile democratice? În aceste timpuri ale lui Assad, Putin și Trump? se întreabă „Der Spiegel”.

Revista menționează în context personalitatea ștearsă a lui Ban Ki-moon, fostul secretar general, care nu a reușit să atragă atenția, să stârnească empatie și să devină o voce a conștiinței lumii, adică un fel de Papă.

Pe de altă parte, ONU din zilele noastre nu mai seamănă deloc cu ONU de la începuturi, pentru că s-au schimbat și raporturile de forțe. Occidentul nu mai este singurul cu influență semnificativă. Rusia și China pot contrabalansa, iar statele emergente doresc și ele un loc la masa puterii. Trauma celui de-al Doilea Război Mondial se șterge treptat, după 72 de ani. Relațiile lumii de azi nu mai corespund modului în care a fost concepută conducerea organizației. Lumea de azi e multipolară.

În plus, reputația ONU a fost știrbită și de scandaluri în care au fost implicate trupele sale de menținere a păcii.

Sau poate că este vorba despre o organizație prea stufoasă, prea birocratică. Circa 44.000 de oameni lucrează pentru ONU, iar bugetul său anual este de numai 2,7 miliarde de dolari, disproporționat de mic în raport cu misiunile pe care le are. Chiar și sediul organizației de la New York, opera arhitecților Le Corbusier și Oscar Niemeyer, are nevoie acută de renovare, arată „Der Spiegel”.

Dacă în cazul Siriei, soluția ar putea veni în cele din urmă după o negociere pragmatică directă între Vladimir Putin și Donald Trump, se pune întrebarea – pe viitor, ce se poate face pentru a limita puterea acelor țări care au prea multă?

Câteva soluții și idei

Germania și alte țări au insistat ca numărul membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate să fie sporit, însă rezultatul ar putea duce la o complicare și mai mare a situației.

Alte soluții propun crearea unei noi categorii de membri nepermanenți care să facă parte din Consiliu numai pentru doi ani.

Franța și Marea Britanie sunt de părere ca membrii permanenți să renunțe la dreptul lor de veto atunci când e vorba despre crime împotriva umanității. Dar cine ar avea ultimul cuvânt de spus pentru a decide dacă este vorba despre crime împotriva umanității? Occidentul? Rusia?

Michael Moller, actualul director general al sediului ONU de la Geneva, propune cinci consilii regionale care să se ocupe de crize în zonele lor respective. Aceste consilii ar avea 15 membri, iar trei membri din fiecare consiliu regional ar avea un loc în consiliul global. Moller este totuși sceptic că cei cinci membri permanenți vor renunța la dreptul lor de veto. El speră că presiunea pentru reformă va veni în cele din urmă din partea societății civile, așa cum s-a întâmplat în cazul Declarației drepturilor omului. Însă este puțin probabil să avem demonstrații de masă împotriva Consiliului de Securitate, notează „Der Spiegel”.

Până la urmă, cheia este tot la cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, subliniază publicația. ONU nu a reușit să se ridice la înălțimea misiunii sale autoproclamate: nici nu a unit națiunile, nici nu a salvat lumea. Asta, pentru că însăși lumea nu a lăsat-o. Poate că acum e un moment favorabil, pentru că, în definitiv, ONU înseamnă o oglindă a umanității și ne aminșete că lucrurile puteau lua o cu totul altă întorsătură. Și poate acesta este cel mai mare merit al organizației – ne arată ce poate fi posibil: o existență pașnică, o planetă sigură și îndestulătoare. Mai mult decât orice, ONU este o inspirație, un stimulent. Acolo se află autoritatea ei, dar și eșecul, scrie „Der Spiegel”.

Așteptările din partea noului secretar Antonio Guterres (67 de ani) sunt imense. Este considerat un intelectual, cu experiență de premier, dar și la ONU. A crescut ca un creștin de stânga într-o dictatură. Ca politician, a dovedit că are un talent pentru a găsi consensul. Mulți se tem că Trump îi va face mandatul și mai dificil decât e.

Dacă noul președinte american va continua să nege schimbarea climatică, să disprețuiască multiculturalismului și să denigreze ONU pe Twitter, va fi un test dificil pentru eficiența rațiunii și pragmatismului lui Guterres, conchide „Der Spiegel”.