La întâlnirea din această dimineaţă au luat parte şi alţi lideri europeni: preşedintele francez, premierii italian şi britanic, cancelarul german şi preşedintele Comisiei Europene.
Înainte de aceste discuţii, Vladimir Putin s-a întâlnit cu cancelarul german, Angela Merkel, dar cei doi nu au ajuns la un consens în privinţa crizei din Ucraina.
Există în continuare divergenţe serioase pe acestă temă, a declarat ulterior purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Pe agenda reuniunii din acest an figurează, printre altele situaţia haotică din Siria şi Irak, provocată de ofensiva teroriştilor din Statul Islamic, dar şi epidemia de Ebola, considerată "cea mai gravă urgenţă sanitară din ultimii ani. Şi Situaţia din Ucraina rămâne un subiect fierbinte , mai ales că la summit participă şi preşedintele rus Vladimir Putin.
„Din păcate, nu suntem într-un punct în care să putem vorbi despre o încetare permanantă a focului sau despre un plan permanent de pace. În timpul acordului de încetare a focului, s-au înregistrat 300 de morţi”, a declarat Alexander Stubb, premierul Finalndei.
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko şi cel rus, Vladimir Putin vor avea ocazia să discute şi între 4 ochi, în marja summitului. Petro Poroşenko s-a întâlnit deja, la Milano,. cu cancelarul german Angela Merkel.
„Întâlnirea a decurs foarte bine şi am văzut o adevărată demonstraţie de suport şi solidaritate cu Ucraina”, a declarat Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei.
Nu doar probeleme de securitate le dau bătăi de cap liderilor prezenţi la Milano. Volatilitatea de care au dat dovadă în ultimele zile pieţele financiare din Europa şi Stattele Unite îi fac pe mulţi să se întrebe dacă nu cumva economia mondială se îndreaptă spre o nouă criză .
„Economia Statelor Unite încetineşte, iar cea europeană este încă slăbită. Aceasta este lupta mea: Trebuie să repunem Europa pe făgaşul creşterii şi al creşterii rapide”, a spus Francois Hollande, preşedintele Franţei.
După o zi plină de discuţii despre soarta lumii, seara, şefii de stat şi de guvern prezenţi la summit au fost invitaţi la o cină la palatul regal din Milano.
Pe ultima sută de metri şi-a făcut intrarea şi preşedintele rus Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a întârziat motivat. El venea direct d ela Belgrad, unde a participat la o paradă militară.