Filmul din această seară de la Digipedia este un documentar realizat în 2012 despre organizația Frăţia Musulmană şi ramificaţiile ei în Statele Unite.
Organizaţia Frăția Musulmană este o mişcare panislamică, transnaţională, înfiinţată în 1928 în Egipt, care a dezvoltat ramificaţii în lumea întreagă. În decembrie 2013, Frăţia a fost declarată organizaţie teroristă şi a fost scoasă în afara legii. Dar ancheta unui agent FBI care a investigat finanţele organizaţiei islamiste pentru documentar a scos la iveală lucruri surprinzătoare. Milioane şi milioane de dolari veneau înspre America din ţări musulmane: Arabia Saudită, Iran, Pakistan sunt doar câteva exemple.
Politica, asemenea războiului, este înşelăciune, spune unul dintre personajele filmului. Este un film despre înşelăciune.
Mult temuta Frăţie Musulmană, cea mai veche şi mai numeroasă organizaţie islamistă din lume, este prezentă în cele mai insinuante şi perfide moduri în Statele Unite. Filmul ne arată cum s-a strecurat acolo: la adăpostul toleranţei şi naivităţii democraţiei americane.
Prin folosul mijloacelor, obiceiurilor şi chiar al instituţiilor americane, în Statele Unite proliferează cei care propovăduiesc şi luptă pentru un califat islamic mondial. Un califat în care toată lumeă să fie convertită la Islam şi în care se face dreptate prin Șaria, legea islamică. Mijloacele de propagare sunt dintre cele mai diverse, iar filmul le investighează.
Un exemplu: un sistem de burse prin care jihadiştii să capete o armată de avocaţi, jurnalişti şi chiar politicieni ai cauzei. Cine-ar fi crezut că asta fac organizaţiile studenţilor musulmani?
Un moment interesant este cel în care agentul FBI intră în sediul unei organizaţii musulmane şi vede scris pe perete, cât roata carului: Moarte Isralelului, moarte Americii! Nu-i vine să creadă. Explicaţia pe care o primeşte imediat este: Asta e Frăţia Musulmană!
În seara aceasta, de la ora 21:00, la Digi24. Puteți urmări filmul și live, pe internet, la adresa: http://www.digi24.ro/Media/TV/Live/Digi24.