Decizii importante pentru România, la reuniunea NATO

Data actualizării: Data publicării:
Meetings of the Defence Ministers at NATO Headquarters in Brussels- Press Conference NATO Secretary General Jens Stoltenberg
Press Conference NATO Secretary General Jens Stoltenberg

Decizii importante au fost luate la Bruxelles la reuniunea miniştrilor apărării ai statelor membre NATO. Oficialii au căzut de acord în privinţa folosirii bazelor aeriene din România şi Bulgaria pentru misiuni de supraveghere ale Alianţei deasupra Mării Negre. De asemenea, a fost aprobată înfiinţarea în ţara noastră a centrului comun de exerciţii pentru forţele aeriane NATO. În plus, spaţiul aerian al României va fi apărat de anul viitor şi cu ajutorul forţelor aeriene britanice, canadiene şi poloneze.

Meetings of the Defence Ministers at NATO Headquarters in Brussels- Press Conference NATO Secretary General Jens Stoltenberg
Jens Stoltenberg

Consolidarea prezenţei NATO la Marea Neagră s-a numărat printre cele mai importante subiecte discutate de miniştrii Apărării la Bruxelles.

Mihnea Motoc, ministrul Apărării: „Decizia politică este aceea de a însărcina în mod specific autorităţile militare aliate să vină până la sfârşitul lunii ianuarie cu propuneri pe două componente, două elemente, piese de bază ale componentei maritime, anume cadrul întărit de pregătire şi respectiv elementul de coordonare maritimă la Marea Neagră, elementul care să asigure legătură cu comandamentul specializat al NATO”.

Mai multe state s-au oferit să participe la brigada multinaţională condusă de România.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „Sunt încântat că mai multe state au spus că sunt gata să contribuie la prezenţa noastră în regiunea Mării Negre, pe uscat, pe apă şi în aer, inclusiv Canada, Germania, Olanda, Polonia, Turcia şi Statele Unite”.

Mihnea Motoc, ministrul Apărării: „Au fost unele ţări aliate care în premieră au exprimat disponibilitatea de a participa financiar la susţinerea atât a aranjamentelor de securitate din nordul flancului estic, cât şi din zona noastră la Marea Neagră şi vom continua aceste discuţii în perioada următoare”.

În ceea ce priveşte spaţiul aerian al României, acesta va fi apărat din 2017 de avioane de luptă britanice, canadiene şi poloneze. Aparate ale celor trei state vor staţiona între trei şi patru luni pe aeroportul militar Mihail Kogălniceanu şi vor executa misiuni de poliţie aeriană pe flancul sud-estic al NATO.

O decizie privind mult discutata prezență navală NATO la Marea Neagra a fost amânată pentru februarie 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri