De unde a pornit obiceiul lui Stalin de a-i trimite lui Churchill 400 de sticle de coniac Ararat

Unul din misterele secolului XX este legat de Winston Churchill şi legătura sa cu coniacul armenian Ararat. În februarie 1945, liderii marilor puteri învingătoare în cel de-al doilea război mondial, respectiv Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică se întâlneau la Yalta pentru a discuta împărţirea zonelor de influenţă în Europa.

Se spune că aici, Stalin i-ar fi servit lui Churchill coniac Ararat, care s-a arătat atât de încântat de această băutură, încât în fiecare an după aceea, dictatorul sovietic i-ar fi trimis 400 de sticle lui Churchill. Tot ce se ştie cu siguranţă în acest caz este că Churchill l-a lăudat într-adevăr pe Stalin pentru un coniac armenian servit la Yalta.

Dar arhivele nu păstrează nicio dovadă despre denumirea coniacului - unii spun că ar fi fost Ararat Dvin - nici despre transporturi de sute de sticle după Yalta către cancelaria lui Churchill.

Oricum, coniacul Ararat se produce şi astăzi în Armenia, iar Dvin este unul din specialităţile selecte ale acestei băuturi, învechit timp de 10 ani şi cu un conţinut de alcool de 50%, cu 10% mai mult decât coniacurile franceze.

Dar Araratul este poate mai cunoscut într-un context spiritual: conform Bibliei, arca lui Noe s-a oprit pe vârful muntelui Ararat, singura bucată de uscat din vremea potopului. Muntele este atât de important pentru armeni, încât figurează chiar în centrul stemei ţării.

Dealtfel, creştinismul s-a împletit strâns cu istoria armenilor: biserica armenească a fost fondată de doi dintre apostolii lui Isus, Bartolomeu şi Tadeus, care au promovat creştinismul în Armenia între anii 40 şi 60.

Această religie a prins rădăcini atât de adânci, încât armenii au devenit primul popor care au adoptat creştinismul ca religie de stat, în anul 301. Cu toate aceastea, ei au fost unul din popoarele care au suferit cel mai mult în cursul istoriei.

Locuitorii Armeniei sunt astăzi în număr de puţin peste 3 milioane, iar peste hotare, în jur de 7 milioane. În perioada 1915-1916, sute de mii de armenieni au fost ucişi de forţele otomane, fapt nerecunoscut de Turcia.

Perioada stalinistă a adus separarea regiunii Nagorno-Karabah de Armenia în 1923. Regiunea a rămas disputată până în zilele noastre de Armenia şi Azerbaidjan.

Ca multe state din zonă, şi Armenia a fost parte a Uniunii Sovietice, până în 23 august 1990, când şi-a declarat independenţa. Aflată în relaţii tensionate atât cu Azerbaidjan, cât şi cu Turcia, aceasta din urmă blocând graniţa comună, economia Armeniei se dezvoltă încet. Aproximativ 10% din populaţie trăieşte sub nivelul sărăciei.