Întrebat dacă tibetanii au în continuare nevoie de un dalai lama, Tenzin Gyatso a răspuns pentru ziarul "Welt am Sonntag" că "instituţia Dalai Lama există de aproape cinci secole. Această tradiţie poate, acum, să se oprească cu cel de-al 14-lea Dalai Lama, care este foarte iubit".
"Dacă vine al 15-lea Dalai Lama şi face de râs funcţia, instituţia Dalai Lama va fi ridiculizată", a adăugat el râzând, potrivit unei transcrieri a interviului, în engleză. "Oamenii care gândesc în termeni politici este necesar să-şi dea seama, ca atare, că această perioadă de aproximativ 450 de ani în care am avut această instituţie a Dalai Lama şi-a cam trăit traiul", a mai declarat laureatul Premiului Nobel pentru Pace, în vârstă de 79 de ani, scrie Mediafax.
"Instituţia Dalai Lama era importantă în principal din cauza puterii ei politice. Eu am renunţat complet la putere în 2011, când m-am retras", a spus el. Liderul spiritual al budismului tibetan a anunţat deja că "instituţia Dalai Lama şi-a îndeplinit misiunea", fără să ofere alte precizări.