„Big Daddy”. Cum și-a consolidat puterea și cultul personalității președintele Xi Jinping

Graţie schimbărilor făcute în urmă cu o săptămână, liderul de la Beijing poate candida din cinci în cinci ani pentru şefia statului, cât timp va trăi. Sâmbătă, 17 aprilie, tocmai și-a preluat oficial al doilea mandat de cinci ani ca președinte al Chinei. A fost reales în unanimitate de parlamentul chinez. Și a fost singurul candidat.

Xi Jinping este cel mai puternic lider pe care îl are China în ultimul sfert de secol: omniprezent în presă, face obiectul unei propagande permanente, care a relansat un cvasi-cult al personalității și care îl prezintă ca pe un lider infailibil. 

În vârstă de 64 de ani, conduce deja autoritar China de cinci ani, iar acum va putea rămâne președintele Republicii Populare Chineze cât timp va dori, grație unei modificări a Constituției aprobate în 11 martie prin care s-a eliminat limitarea mandatelor prezidențiale la două. Această restricție fusese impusă pentru a evita derivele autoritariste și luptele interne care au marcat „domnia” lui Mao (1949-1976), părintele fondator al regimului. 

Cu silueta lui rotundă, supranumit în China, în mod afectuos, „Xi Dada” (un fel de Uncheșul Xi; în provincia unde s-a născut Xi, „dada” este un apelativ dat fratelui mai mare al tatălui. Unele medii occidentale l-au tradus cu „Papa” sau „Big Daddy” - n.r.), președintele Chinei este tot mai comparat cu Mao, o dată din cauza gustului său pentru cultul personalității, dar mai ales pentru pentru faptul că, treptat, a concentrat tot mai multă putere în mâinile sale.

Secretar general al Partidului Comunist Chinez, președinte al țării, șeful Comisiei Militare Centrale, Xi Jinping deține din 2012 conducerea celei de-a doua puteri mondiale (unii spun chiar că e cea mai mare putere).

În magazinele de suveniruri din China rafturile sunt pline de farfurii și busturi cu efigia sa, care stau alături de obiectele care îl comemorează pe Mao. 

Omul forte de la Beijing monopolizează edițiile seară ale jurnalelor de televiziune, mult mai mult decât au făcut-o predecesorii săi. Imaginile îl arată primind lideri din străinătate, ținând discursuri în fața adunărilor de cadre militare sau ale partidului, care îl aplaudă frenetic, sau vizitând uzine și zone rurale sărace.

În urmă cu câțiva ani, după o vizită în Statele Unite, propaganda chineză a făcut un film cu studenți occidentali care aparent studiau la Beijing și care îi lăudau calitățile lui Xi Dada. „Who Is Xi Dada?” (Cine e Xi Dada?) se intitula filmulețul postat, culmea, pe YouTube și Twitter, într-o țară în care cele două servicii sunt blocate. Ulterior, o versiune tradusă a fost preluată pe site-ul pentru mobile al oficiosului Partidului Comunist Chinez, People's Daily, relata BBC la vremea respectivă.

Aceste puneri în scenă sunt însoțite, din păcate, de o represiune aspră împotriva disidenților și de o cenzură drastică ce sufocă vocile disonante în numele „stabilității sociale”, au atras atenția, în repetate rânduri, militanții pentru drepturile omului, dar și nume respectabile din presa internațională.

Omniprezent pe prima pagină a ziarelor, Xi este prezentat de propagandă ca fiind cel care va asigura viitorul unei țări care de-acum este mai încrezătoare și mai înfloritoare. În fapt, ca și Vladimir Putin, Xi este chiar apreciat de o bună parte a populației chineze, care vede în el cel care a deschis calea unei „mari renașteri” a Chinei, o nouă putere, respectată, după un secol și jumătate de umilințe și declin. 

Pe de altă parte, mediile occidentale sunt „bombardate” de subiecte transmise de propaganda chineză, care speculează „foamea” pentru imagini a omului modern - tot timpul sunt prezentate realizări tehnice spectaculoase în China (eventual inaugurate de Xi Jinping) sau operațiuni anticorupție (inițiate tot de Xi), care, amestecate cu accidente/salvări miraculoase și eventual cu drăgălășenii filmate în sanctuarul urșilor panda dau impresia de normalitate și bunăstare.

Cine este Xi Jinping

Xi Jinping s-a născut într-un mediu al privilegiaților, la 15 iunie 1953, la Beijing: este fiul lui Xi Zhongxun, unul dintre fondatorii gherilei comuniste, și aparține puternicei caste a „prinților roșii”, adică acei descendenți ai revoluționarilor care au ajuns la putere în 1949, înainte de a fi zdrobiți de epurările lui Mao.

Însă Xi încearcă să estompeze semnificația originilor sale și cultivă mai degrabă imaginea unui lider apropiat de popor: propaganda insistă pe viața sa modestă, dusă într-o grotă, în timpul campaniei de represiune din timpul așa-numitei „Revoluții culturale” (1966-76), sau îl arată pe tânărul lider mâncând pe o străduță din Beijing. De altfel, termenul de „Xi Dada” (Unchiul Xi) a fost popularizat chiar de presa oficială, pentru a-i da imaginea unui om apropiat de popor.

După tulburările din era maoistă, la sfârșitul anilor 1970 el obține o diplomă de inginer chimist la prestigioasa Universitate Tsinghua din Beijing. Însă face mai degrabă carieră în aparatul Partidului, în rândurile căruia intră la 20 de ani.

Devenit guvernator al provinciei Fujian în 1999, apoi liderul local al partidului în Zhejiang în 2002 - acestea fiind două provincii care s-au remarcat prin reforme economice -, Xi intră în 2007 în Comitetul Permanent al Biroului Politic, adică clubul select al liderilor comuniști chinezi, căruia îi și preia frâiele, în noiembrie 2012, ceea ce face să fie desemnat automat drept președinte al țării.

De atunci, a pornit o vastă și populară campanie anticorupție, care, potrivit anumitor observatori, îi permite totodată să scape de posibilii adversari din sânul Partidului. Nu mai puțin de 1,2 milioane de cadre al partidului au fost vizate de această campanie.

Pe de altă parte, în posturile-cheie și-a numit apropiații. 

În pofida problemelor pe care familia sa le-a avut în timpul lui Mao, Xi Jinping rămâne foarte atașat de Partid: traumatizat de prăbușirea URSS, el vede în Gorbaciov și în politica sa de deschidere un contraexemplu de evitat, așa că regimul său impune o radicalizare ideologică în toate direcțiile, inclusiv în școli și pe internet.

În 1985, actualul președinte al Chinei ajunge în Statele Unite pentru a studia... agricultura.

Se căsătorește a doua oară, în 1987, cu cântăreața Peng Liyuan, pe atunci mult mai celebră decât el. Intrată în rândurile civile ale armatei, se spune că Peng Liyuan le-ar fi cântat trupelor chineze atunci când au intervenit în reprimarea manifestației din Piața Tiananmen, în 1989.

Cuplul are o fiică, Xi Mingze, născută în 1992, care a studiat la Harvard, dar care este ținută departe de ochii presei. 

Mao Zedong era „marele timonier”. Xi Jinping, care este din ce în ce mai mult comparat cu fondatorul regimului chinez, este adesea supranumit „președintele a tot” pentru abilitatea sa de a tot acumula titluri onorifice. A pus sub directa sa conducere mai multe grupuri de lucru consacrate unor domenii care în mod obișnuit sunt rezervate Guvernului: securitatea națională, securitatea cibernetică, economia, finanțele, administrarea reformelor...

La 64 de ani, președintele Republicii Popualare Chineze a obținut revizuirea Constituției chineze, în sensul de a-l autoriza să rămână la putere fără limită de timp.  Această notabilă realizare arată concentrarea de putere pe care a reușit-o, așa cum niciunul dintre predecesorii săi nu a mai făcut-o de la perioada dezastroasă când la conducere s-a aflat Mao (1949 - 1976).

În fapt, cea mai importantă funcție în statul chinez este aceea de lider al Partidului Comunist, adică de secretar general al partidului. Faptul că liderul partidului devine și președinte al țării îi acordă un rang protocolar echivalent cu cel al șefilor de stat străini. Și pentru că „puterea e la capătul puștii”, cum zicea Mao, Xi Jinping controlează și armata, din 2012, de când a venit la putere. 

Între timp, de anul trecut, în presă a început să apară termenul de „lingxiu” (șef). Este un termen protocolar, onorific, care până în prezent nu i-a fost acordat decât lui Mao. Recent, Parlamentul chinez a inclus în Constituție „gândirea lui Xi Jinping asupra socialismului chinez în noua eră”. Numai Mao a avut o asemenea onoare în timpul vieții sale. 

Mai mult, în timpul congresului, când deputații s-au întrecut în laude, unul dintre ei a spus chiar că vede în actualul președinte un sfânt pe care de a deveni un Buddha. 

Iar pentru că unii internauți au găsit că omul forte de la Beijing seamănă cu personajul de desene animate Winnie the Pooh, cenzura nu a stat prea mult pe gânduri: ursulețul este interzis de-acum în presă și pe site-urile internet din China.