România rămâne angajată în efortul ONU de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale, a subliniat premierul Dacian Cioloş, în discursul susţinut în plenul Adunării Generale a ONU. Şeful Executivului a adăugat că România candidează pentru un nou mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate, pentru 2020-2021.
Dacian Cioloş, premierul României: „România este, de mult timp, un contributor la menținerea păcii de către ONU. În prezent, forțele militare și de poliție române iau parte la zece operațiuni de menținere a păcii ale ONU și două misiuni politice speciale. Țara mea se angajează să continue să aloce importante resurse politice, diplomatice, umane și financiare pentru stabilitatea regională și globală, în sprijinul eforturilor ONU de asigurare a păcii și securității”.