Cum sunt antrenaţi cei care îi păzesc pe liderii Coreei de Nord. Mărturia fostului bodyguard al lui Kim Jong Il

Data publicării:
coreean

 

Captură cnn.com

Lee Young-guk, care a fost garda de corp a lui Kim Jong Il pentru 10 ani înainte ca acesta să ajungă la conducerea Coreei de Nord, a povestit pentru CNN ce antrenamente trebuie să faci ca să fii considerat potrivit pentru a proteja un lider.

„E un antenament dur. Dar de ce să îl faci? Ca să construieşti loialitatea. O armă nu va câştiga un război, iar taekwondo nu ajută la nimic altceva decât la formarea spiritului, dar creează loialitate”, spune Lee.

Porivit acestuia, antrenamentul lui presupunea şi metode mai tradiţionale: trasul la ţintă, antrenamente fizice, tactice şi de greutate, înot şi manevrarea unei bărci, scrie Mediafax.

O mare parte din antrenament, însă, o constituie spălarea pe creier din punct de vedere ideologic. Lee a fost antrenat să creadă că tatăl lui Kim Jong-un era un zeu şi că singurul motiv pentru care s-a născut era să îl servească şi să îl protejeze pe „liderul iubit”. Dar în cei aproape 11 ani pe care i-a petrecut lângă el, Lee spune că a văzut un om înconjurat de teamă şi un om cu „două feţe”. Kim Jong Il putea să dea aur când era fericit şi pedepse cu moartea atunci când nu era.

„Când Kim Jong Il sosea cu maşina lui, consilieri de 60-70 de ani fugeau de el şi se aruncau în iarbă. Aveau praf pe haine dar voiau să se ascundă de el. Se speriau pentru că până şi atunci când era fericit era nepoliticos şi era în stare să le taie capul”, mai spune fostul bodyguard.

Lee îşi aminteşte în special cazul unui oficial în vârstă care a folosit o dată liftul privat şi scrumiera lui Kim Jong Il. Când acesta a aflat, l-a trimis într-o tabără de concentrare - unde bărbatul a murit.

Lee ştia că liderul nord-coreean era un om nemilos din vremea în care lucra pentru el. Dar doar după ce a evadat în Coreea de Sud, unde locuieşte şi acum, şi-a dat seama că era un adevărat dictator, aşa cum fusese tatăl său Kim Il Sung şi aşa cum este acum fiul său, Kim Jong Un.

Dar Lee e îngrijorat că liderul actual al Coreei de Nord, Kim Jong Un, ar putea fi cel mai rău dintre toţi: „Kim Jong Un a sfârşit prin a-şi omorî unchiul, pe care nici Kim Jong Il nu a putut să-l omoare”.

„Pe măsură ce puterea a ajuns la a treia generaţie, a devenit mai nemiloasă. Kim Jong Un a creat loialitate, dar e falsă şi se bazează pe teamă”, susține el.

De la palate, mâncăruri şi femei opulente, de care cei din anturajul lui Kim Jong Il le aveau parte din abundenţă, Lee a avut parte apoi şi de cealaltă extremă a vieţii în Coreea de Nord.

După ce a fost prins când încerca să fugă din ţară în 1994, Lee a fost trimis în temuta tabără pentru deţinuţi politici Yodok. A scăpat de acolo, devenind unul dintre cei aproximativ 25.000 de transfugi pentru care acum Coreea de Sud este casa lor. În noua sa viaţă, a lucrat ca fermier, a scris o carte despre viaţa din Nord şi continuă să îşi împărtăşească experienţele avute în cealaltă parte de graniţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...