Cum se folosesc organizațiile criminale din America de Sud de criza creată de pandemie

Data actualizării: Data publicării:
Scena din viata de zi cu zi in Mexic, in plina pandemie
Foto: Profimedia Images

Președintele Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, a făcut luni un apel către organizațiile criminale, cerându-le să nu mai doneze pachete cu alimente în timpul crizei coronavirusului și să se concentreze în schimb pe încetarea violențelor care s-au soldat cu aproape 100 de morți, doar în ziua precedentă, potrivit BBC.

Cartelurile mexicane nu sunt singurele care își continuă activitatea – organizațiile criminale, în toată America de Sud, de la bandele columbiene până la „milițiile” braziliene, au continuat să își arate puterea în plină pandemie de COVID-19, potrivit unui raport BBC Latin America. 

În după-amiaza zilei de 7 aprilie, în timp ce în Columbia intrase în vigoare starea de urgență, pe străzile din Medellin se desfășura o procesiune funerară, cu sute de persoane, pentru a-l onora pe Edgar Pérez Hernández, un presupusul șef al organizației criminale Niquía-Camacol. Bărbatul murise cu o zi înainte, în urma unui atac de cord, în timp ce era în închisoare.

Analiștii au subliniat că, la fel ca orice altă afacere, organizațiile criminale din America Latină sunt afectate de măsurile luate la nivel internațional în vederea opririi răspândirii noului virus. Nu numai că vânzarea ilegală de droguri a scăzut în Statele Unite - principala piață a cartelurilor mexicane - dar traficanții se confruntă și cu lipsa unora dintre substanțele necesare pentru producerea drogurilor, din cauza restricțiilor de la frontiere. Acești factori vor contribui la creșterea numărului de incidente violente între cartelurile rivale.

Însă, cartelurile de droguri au învățat să se folosească de criza creată de pandemie pentru a câștiga popularitate în rândurile cetățenilor de rând. Astfel, traficanții au început să ajute populația afectată de coronavirus cu sume de bani și pachete cu alimente. În Brazilia, membrii unei bande din favela Cidade de Deus, din vestul orașului Rio, au început să distribuie săpun și le-au ordonat cetățenilor să rămână în case după ora 20:00. Astfel, într-o aparentă încercare de a preveni răspândirea cazurilor de coronavirus, liderii bandelor care controlează favela, au preluat atribuțiile autorităților.

Fostul ministru al Sănătății din Brazilia, Luiz Henrique Mandetta, a declarat că autoritățile trebuie să fie realiste cu privire la cine deține putere în cartierele sărace. "Trebuie să înțelegem că acestea sunt zonele în care statul este absent, iar cei care controlează aceste cartiere sunt traficanții de droguri".

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...