Culisele vizitei Papei Francisc la Casa Albă

Data publicării:
papa cu papamobilul in sua - getty

Ieri, Suveranul Pontif a fost primit la Casa Albă de către preşedintele Barack Obama, cu cele mai mai onoruri rezervate unui oaspete oficial. Apoi, şeful Bisericii Catolice a ţinut o slujbă în care a ţinut să-i avertizeze pe preoţii catolici americani că abuzurile sexuale comise de unii prelaţi nu trebuie să se mai repete.

Papa Francisc i-a mustrat indirect pe preoţii auzaţi de pedofilie şi care au zdruncinat încrederea credincioşilor în Biserica Catolică din Statele Unite.

Îmi dau seama cât de mult a cântărit asupra voastră durerea ultimilor ani şi am sprijinit angajamentul generaţiei voastre de a aduce alinare victimelor - în sensul că prin alinare şi noi suntem vindecaţi - şi să acţionăm pentru a ne asigura că aceste infracţiuni nu vor fi repetate niciodată”, a spus Suveranul Pontif.

Ne-aţi reamintit mesajul cel mai puternic al Domnului, milostenia: să îl primeşti cu empatie şi inima deschisă pe străin, de la refugiaţii care fug de războiul care devastează pământul natal, la imigranţii care pleacă în căutarea unei vieţi mai bune”, a spus și Barack Obama.

Vizita Papei Francisc în Statele Unite a fost o mare provocare pentru agenţii americani. Timp de peste cinci luni s-au făcut pregătiri intense pentru ca totul să fie perfect atunci când Suveranului Pontif păşeşte pe tărâmul SUA. Desigur, şi la Casa Albă a fost agitaţie. Iată un rezumat cu pregătirile făcute la reşedinţa preşedintelui american, un video postat pe site-ul președinției Statelor Unite.

Oficialii care au pregătit vizita Papei relatează:

„Mai avem o săptămână până la sosirea Papei. Lucrurile se precipită la Casa Albă. 13.500 de oameni vin să ne viziteze. Am început pregătirile pentru vizita Papei în aprilie. Din iunie ţinem şedinţe.

Acum finalizăm lista de oaspeţi. Adunăm informaţii suplimentare de securitate şi apoi vine partea grea. De duminică începem să montăm trei tribune, garduri, rastel pentru biciclete, scaune, fântâni cu apă.

Sunt implicate Casa Albă, Departamentul de Stat, Primăria pune steaguri pe străzi, pe rutele pe unde se va deplasa Papa.

Vizita de stat a Papei va fi cea mai mare pe care această administraţie a avut-o vreodată.

Mai avem 48 de ore până la eveniment. Multe se întâmplă astăzi. Avem repetiţii în costume, încă se construieşte activ aici.

Ştim că toţi invitaţii sunt încântaţi, aşa că vrem să ne asigurăm că intră toţi şi că vor avea o experienţă frumoasă.

Este prima dată când avem două vizite de stat în 48 de ore. Papa vine miercuri şi apoi vineri vine preşedintele Chinei. Practic, când avionul Papei decolează, avionul lui Xi (președintele Chinei - n.r.) se apropie”. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Noua lege pentru românii care construiesc sau dărâmă o casă. Obligații clare și amenzi de până la 2.000 de...
Digi FM
Ceasul purtat de Mark Zuckerberg a devenit viral. Cât costă și de ce este extrem de rar
Pro FM
Shakira și-a început anul în colanți mulați. “A furat” 2 milioane de like-uri cu atitudinea jucăușă: “Oare va...
Film Now
Maria Shriver, imagini sfâșietoare cu dezastrul lăsat în urmă de incendiile din Los Angeles: „Oamenii au...
Adevarul
Salarii generoase în Europa: câștigurile pot ajunge la 9.000 de euro pe lună. Ce se caută
Newsweek
Când intră pensia în ianuarie pe card: vineri sau luni? Informații contradictorii din Casa de Pensii
Digi FM
Tudor Chirilă, convins de o prezentatoare TV să-și cumpere o casă veche pe lângă Sibiu. FOTO după...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări
Film Now
Jessica Alba și Cash Warren divorțează după 16 ani de căsnicie. Apropiații actriței rup tăcerea: „Sunt...
UTV
Elena Viscu, declaratii transante despre relatia cu CRBL. „Sunt eu cu chipul acesta de zana, dar pana la...