Un crocodil de apă sărată uriaș, de 4,4 metri lungime, a fost prins într-un punct turistic din Teritoriul de Nord din Australia.
Crocodilul, care ar cântări în jur de 350 kg, a fost capturat de gardieni într-o capcană din Parcul Natural Flora River, o destinație turistică populară aflată la sud-vest de orașul Katherine. Crocodilul este cel mai mare prins din zonă în ultimii ani, potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului de Turism, Sport și Cultură din Teritoriul de Nord, potrivit CNN.
Reptila uriașă a fost dusă la o fermă de crocodili și va fi, cel mai probabil, folosită pentru reproducere, a spus purtătorul de cuvânt.
În iulie 2018, un crocodil de apă sărată lung de 4,7 metri, a fost prins în aceeași zonă, mai aproape de mare.
Crocodilii de apă sărată sunt cea mai mare specie de crocodil, dar și cea mai mare reptilă din lume. Bărbații adulți pot ajunge până la 7 metri și 1.000 de kilograme.
Potrivit autorităților locale, se estimează că 100.000 de crocodili de apă sărată trăiesc în sălbăticie în Teritoriul de Nord. Reptilele nu sunt sacrificate pentru că sunt protejate, însă sunt capturate în capcane speciale și duse în ferme speciale, pentru că reprezintă un pericol pentru populație și turiști. Rangerii capturează, de obicei, peste 250 de crocodili în fiecare an.