Criza din Cipru. Gazprom propune un plan alternativ de salvare

Data publicării:
salvare-55419

Potrivit Sigma TV, citată de RIA Novosti, reprezentanții companiei ruse i-au trimis o scrisoare președintelui cipriot Nicos Anastasiadis. Gazprom propune acordarea de ajutor organizațiilor financiare cipriote, ceea ce ar permite Nicosiei să nu urmeze condițiile drastice impuse de creditorii internaționali.

Însă, potrivit unor surse, președintele cipriot nu intenționează să examineze propunerea Gazprom.

Ciprioții sunt în stare de șoc după ce au aflat, sâmbătă, că acordul cu UE și FMI privind planul de salvare a sistemului bancar național, în valoare de zece miliarde de euro, prevede introducerea unei taxe pe depozitele bancare. Aceasta pleacă de la 6,75% pentru depozitele de până la 100.000 de euro și ajunge la pragul maxim de 9,9%.

Ciprul este considerat un paradis fiscal, mai ales pentru ruși. Potrivit oficialilor ruși, taxa prevăzută de planul de salvare riscă să lovească dur bunurile ruse din insulă, care se ridică la cel puțin 20 de miliarde de dolari.

Citiți și Moody’s: Situaţia din Cipru poate avea implicaţii negative pentru ratingurile băncilor europene

Președinte: Ciprul se confruntă cu cea mai gravă criză de la invazia turcă încoace

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri