Criză demografică în Japonia. Planul guvernului de a atrage femei în zonele rurale a provocat revoltă

Data actualizării: Data publicării:
femeie care merge în tokyo
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Guvernul japonez a vrut să implementeze un plan care avea ca scop oferirea unul stimulent financiar femeilor care locuiesc în Tokyo pentru a se muta în zone rurale, unde numărul persoanelor de sex feminin este mult mai mic decât cel al bărbaților singuri, lucru care duce la agravarea problemelor legate de scăderea populației. Vineri, autoritățile japoneze au renunțat la acest plan după ce acesta a fost criticat ca fiind discriminatoriu și lipsit de sensibilitate, potrivit The Independent.

Planul inițial al guvernului avea ca țintă creșterea populației feminine în scădere din mediul rural, care s-a întâmplat pentru că femeile tinere care s-au mutat la Tokyo pentru muncă și educație au avut tendința de a rămâne acolo. Acest lucru a dus la un număr mai mic de femei singure în zonele rurale în comparație cu cel al bărbaților singuri, agravând problemele legate de depopulare.

Guvernul plănuise să acopere costurile de călătorie pentru întâlniri și să ofere stimulente financiare suplimentare pentru cei care se mută, inclusiv plăți de până la 600.000 de yeni ( aproximativ 18.482,65 lei).

„N-au înțeles asta încă?”

Hanako Jimi, ministrul de stat pentru revitalizarea regională, a declarat vineri că a ordonat o „revizuire” a planului și a insistat că orice rapoarte făcute cu privire la plăți „nu sunt adevărate”.

„Vom asculta cu atenție vocile oamenilor care se luptă din cauza diferențelor de venituri dintre bărbați și femei, a părtinirii de gen și a altor motive și vom lua măsuri”, a spus ea.

„S-au gândit că femeile independente, motivate și educate din oraș se vor gândi: <<Ce? Dacă mă căsătoresc cu un localnic și mă mut la țară, voi primi 600.000 de yeni! O voi face!>>? … Vorbesc serios?” a spus un utilizator pe rețeaua socială X.

Un altul a spus: „N-au înțeles asta încă? Aceasta este o idee pe care a avut-o cineva care crede că femeile sunt valoroase pentru că pot da naștere”.

Nu doar cetățenii au avut o problemă cu planul. Un consilier al premierului a spus: „Dacă încercăm să motivăm oamenii să se mute în zone rurale folosind căsătoria și lăsăm cauza principală a problemei fără să o abordăm, nu este modalitatea corectă”, a declarat Wakako Yata, consilier al prim-ministrului Fumio Kishida. .

Potrivit recensământului național din 2020, numărul total de femei singure cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani în 46 din cele 47 de prefecturi ale Japoniei, cu excepția Tokyo, a fost de aproximativ 9,1 milioane. Aceasta este cu aproximativ 20% mai puțin decât cei 11,1 milioane de bărbați singuri din aceeași grupă de vârstă, diferența ajungând la aproximativ 30% în unele prefecturi.

Aplicație de întâlniri 

Scăderea natalității din Japonia este o problemă pe care guvernul încearcă cu disperare să o rezolve, fiind lansată chiar și o aplicație de întâlniri în iunie anul acesta.

„Dacă există multe persoane interesate de căsătorie, dar care nu pot găsi un partener, vrem să oferim sprijin”, a spus un oficial din Tokyo, citat de The Asahi Shimbun.

„Sperăm că această aplicație, împreună cu asocierea sa cu guvernul, va oferi un sentiment de securitate și îi va încuraja pe cei care au ezitat să folosească aplicațiile tradiționale pentru a face primul pas în căutarea unui partener”.

Nașterile au scăzut cu 5,1% pentru al optulea an consecutiv în Japonia, potrivit guvernului. În 2023, Japonia a înregistrat de două ori mai multe decese decât nașteri. 

Aproximativ 90.000 de copii s-au născut în Tokyo în 2022 - o scădere cu 15,2% față de deceniul anterior. Guvernatorul din Tokyo, Yuriko Koike, a atribuit scăderea nașterilor unei rate scăzute a căsătoriilor.

Populația Japoniei va scădea probabil cu aproximativ 30% până în 2070, potrivit estimărilor Institutului Național de Cercetare a Populației și Securității Sociale.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri