CORESPONDENȚĂ DIN UCRAINA. Protestatarii sunt pregătiți să petreacă o nouă noapte în Piața Independenței

Data publicării:
parlament ucraina 1

Actualizare 20.00.  Mii de oameni protestează în continuare în Ucraina, în ciuda părerii lui Vladimir Putin că la Kiev se pregăteşte o lovitură de stat, nu o revoluţie.

Peste 10.000 de oameni ascultă discursurile liderilor opoziției. Pe de altă parte, în piață nu sunt nici polițiști, nici jandarmi.

Demonstraţiile continuă fără oprire de două săptămâni, după ce şeful statului a refuzat să mai semneze acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

Actualizare 17.13. Mii de oameni sunt prezenți în Piața Independenței din Kiev. Forțele de ordine nu sunt prezente deocamdată în jurul pieței, care este transformată într-un mini-oraș al protestatarilor, intrările au fost blocate. Liderii opoziției s-au adresat din nou oamenilor, iar oamenii par pregătiți să petreacă noaptea în piață, a informat Raluca Lunculescu, corespondentul Digi24.

Actualizare ora 15.00 Guvernul a supraviețuit moțiunii de cenzură. 

Mii de oameni cer, însă, în continuare demisia Executivului și a președintelui Viktor Ianukovici, transmite corespondentul Digi24 la Kiev. Moțiunea a fost susținută de 186 de membri ai partidelor de opoziție, dar nu a reușit să obțină cele 226 voturi necesare aprobării. 

Înainte de vot, premierul a cerut să nu se revină la tulburările din 2004, de la Revoluția portocalie. 

Actualizare 14.14. Premierul ucrainean, Mikola Azarov, şi-a cerut scuze, marţi, pentru reprimarea manifestanţilor, relatează AFP.  

Evenimentele din Ucraina au loc în condiţiile în care mai mulţi politicieni din Partidul Regiunilor au trecut de partea opoziţiei. În aşteptarea votului, mii de oameni s-au adunat deja în faţa legislativului din capitala Ucrainei, în timp ce alţi manifestanţi se află în faţa sediului Guvernului pe care vor să-l blocheze.

Mii de manifestanți pro-europeni au ieșit pe străzile din Kiev cu speranța că asistă la ultimele clipe ale guvernului ucrainean, în condițiile în care Parlamentul dezbate moțiunea de cenzură depusă de opoziție.

Protestatarii au amenințat că vor asedia zilnic clădirile guvernamentale pentru a le bloca activitatea până când cauza lor va avea succes. Premierul ucrainean a avertizat că manifestațiile în favoarea integrării europene se asemănă cu o lovitură de stat.

„Aceste forțe politice au iluzia că pot răsturma guvernul. Oamenii sunt îndemnați să captureze clădirile guvernamentale. Este o cale care nu duce nicăieri”, a spus Mykola Azarov, premierul Ucrainei.

Președintele rus Vladimir Putin consideră că ceea ce se întâmplă în Ucraina seamănă mai mult cu un pogrom.

„Ce se întâmplă acum nu este o revoluție, ci un protest bine pregătit, nu pentru azi, ci în perspectiva campaniei pentru alegerile prezidențiale din primăvara lui 2015”, a declarat Vladimir Putin, președintele Rusiei.

Președintele ucrainean are de ales între a reprima protestele ori a negocia cu opoziția. Prins între ciocan și nicovală, Viktor Ianukovici a promis că va majora salariile și pensiile.

„Toată lumea trebuie să respecte legea, indiferent dacă sunt reprezentanți ai guvernului, ai forțelor de ordine sau participanți la mitiguri”, a afirmat Viktor Ianukovici, președintele Ucrainei.

Tensiunile din ultimele zile și-au spus deja cuvântul, pe plan financiar. Riscul de creditare al Ucrainei a crescut la cel mai ridicat nivel din Europa, ceea ce înseamnă că țara se poate împrumuta numai la dobânzi foarte mari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...