CORESPONDENȚĂ DE LA ATENA. Om bogat, om sărac. Cum resimt grecii criza

Data publicării:
grecia cozi bancomate - GettyImages-478867304-1

(VIDEO. Trimisul special la Atena, Cătălin Bălan, relatează despre atmosfera dinainte de referendum

Grecii bogaţi se numără şi ei printre cei afectaţi de situaţia în care a ajuns ţara. Dimitris are un restaurant și o companie care produce energie regenerabilă și spune că afacerile merg de la o vreme din ce în ce mai greu.

„În producția de energie, Guvernul ține prețul foarte jos, iar în celelalte afaceri oamenii nu mai au bani și nu mai cumpară. E dificil”, mărturisește Dimitris Papageorgiou, om de afaceri.

Cu toate acestea, spune că nu i se pare un lux faptul că deține o barcă - pentru care nu plătește nicio taxă.

Creșterea taxei pe lux a fost una dintre condițiile cerute de finanțatorii internaționali. Adică pentru bărcile mai mari de 10 metri să se plătească un impozit anual cu 3% în plus. Grecii nu au fost de acord nici cu această măsură.

Iar în cazul în care Guvernul de la Atena va adopta în cele din urmă cerinţele creditorilor străini, bogaţii armatori greci ameninţă că-şi vor înregistra vapoarele în Cipru.

Insula este o destinaţie atrăgătoare şi pentru cei care nu mai au loc de muncă. Unul dintre ei este Pablo, un tânăr de 22 de ani, cu doi copii şi cu origini româneşti.

„De trei ani nu, nu mai lucrez. O să plec în Cipru ca să-mi găsesc de lucru, să lucrez, pentru a trăi cu familia așa cum trebuie”, spune Pablo Elisopolous.

Iar pentru a-şi putea hrăni totuși copiii în această perioadă, ia gratuit pâine de la unul dintre cele mai mari lanţuri de panificaţie din Grecia. Acesta oferă gratuit pâinea nevândută pensionarilor, șomerilor și altor persoane aflate în situaţii financiare dificile, pentru a le ajuta să facă faţă situaţiei delicate prin care trece țara.

 „Este foarte dificil să locuiești în Atena, așa că oferim pâine pentru a-i ajuta. Traiul e dificil. Nu au loc de muncă, nu au bani și noi îi ajutăm”, spune Angela Cristoferi, angajată a brutăriei.

Şi Primăria din Atena a decis să-i sprijine pe cetăţeni. Aceştia pot folosi gratuit transportul în comun, mai ales ca sumele de bani pe care le pot scoate din bănci au fost limitate la 60 de euro pe zi în urmă cu o săptămână.

De situația în care a ajuns țara sunt însă vinovați și oamenii de rând, susține românca Adriana Roşca. Trăieşte de peste 20 de ani în Grecia, are afaceri aici şi susţine că „spiritul grec” e în mare parte responsabil pentru ce se întâmplă.

A lăsa de azi pe mâine. Da, eu consider că este unul dintre marile defecte ale poporului grec. Prima expresie care mi-a facut o impresie deosebită în Grecia a fost siga siga si canei pomoni. Siga siga înseamnă încet-încet, canei pomoni - să ai răbdare. În momentul în care eu am venit, am spus: bine, dar cât timp poți să ai răbdare?”, spune Adriana Roșca.

Anul trecut, după aplicarea unor măsuri dure de austeritate, economia Greciei a revenit pe creştere după şase ani de declin. A intrat însă din nou în recesiune la începutul acestui an, după ce guvernarea a fost preluată de partidul radical de stânga Syriza.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”