Coreea de Nord spune că peste un milion de tineri voluntari s-au înrolat în armată

Data actualizării: Data publicării:
armata coreea de nord kim jong un
Coreea de Nord ar fi ordonat trimiterea a 12.000 de soldați în Rusia. Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord a declarat miercuri că peste un milion de tineri s-au înrolat în armata sa săptămâna aceasta, după ce Phenianul a acuzat Seulul că a trimis drone în spaţiul său aerian şi a ameninţat Sudul cu represalii militare, relatează AFP preluată de Agerpres.

„Milioane de tineri s-au alăturat luptei naţionale pentru eliminarea gunoiului din Republica Coreea care a comis provocări grave prin încălcarea suveranităţii Republicii Populare Democrate Coreea prin infiltrarea de drone”, a declarat agenţia de presă a regimului nord-coreean KCNA, referindu-se la cele două ţări cu numele lor oficiale.

Potrivit KCNA, peste 1,4 milioane de tineri, inclusiv studenţi şi lideri ai ligilor de tineret, s-au oferit voluntar luni şi marţi să se alăture Armatei Populare Coreene.

Coreea de Nord, unde serviciul militar foarte lung este deja obligatoriu pentru toţi bărbaţii, a raportat deja în trecut valuri masive de înrolări patriotice în perioadele de tensiuni mari cu Seulul sau Washingtonul.

În octombrie, regimul nord-coreean a denunţat mai multe intrări în spaţiul său aerian ale unor drone despre care susţine că au aruncat pliante de propagandă deasupra capitalei Phenian ce conţineau „calomnii odioase” şi acuză Seulul că este responsabil.

Phenianul a avertizat că dacă drone cu propagandă trec din nou frontiera, aceasta va fi considerată „o declaraţie de război” şi a afirmat duminică seara că a ordonat unui număr de opt brigăzi de artilerie „să se pregătească să deschidă focul”, consolidând în acelaşi timp posturile de observare aeriană de la Phenian.

Ministrul sud-coreean al apărării, Kim Yong-hyun, a negat iniţial că Seulul se află în spatele zborurilor cu drone, însă statul major interarme şi-a schimbat ulterior poziţia şi a afirmat că „nu poate confirma dacă acuzaţiile nord-coreene sunt adevărate sau nu”.

În pofida încercărilor autorităţilor de a-i împiedica, activişti sud-coreeni lansează de ani de zile în direcţia Nordului baloane care conţin propagandă şi dolari americani, acţiuni care au înfuriat Phenianul.

Autorităţile din provincia sud-coreeană Gyeonggi, care se învecinează cu Coreea de Nord, vor desemna oraşele de graniţă Yeoncheon, Gimpo şi Paju drept zone speciale de "pericol, în care oricine încearcă să trimită pliante către Nord poate face obiectul unei anchete penale”, a declarat un oficial pentru AFP.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri