Controversele genocidului armean
Istoricii susţin că în 1915, în Imperiul Otoman trăiau în jur de două milioane de armeni. Cei mai mulţi, în nord-estul Turciei moderne. După încheierea primului război mondial, din registre lipseau un milion şi jumătate de oameni. La Istanbul exista temerea că armenii, ca şi alte minorităţi creştine, ar fi putut profita de război, pentru a se ridica împotriva stăpânirii musulmane. Creştinii ar fi putut să se alieze cu naţiunile ostile Turciei, în primul rând cu Rusia.
Obsesia problemei armeneşti era cu atât mai mare, cu cât aceşti creştini populau compact nord-estul Asiei Mici, exact spre graniţa ruso-turcă.
Peter Balakian, istoric: Era o idee destul de asemănătoare cu a lui Hitler, despre o societate ariană. Se dorea o Turcie doar pentru turcii musulmani, iar armenii reprezentau cea mai mare ameninţare în minţile turcilor, pentru acest ideal pan-turcesc.
Pe 24 aprilie 1915, guvernul turc a dat startul atacurilor la adresa minorităţii armene. Câteva sute de intelectuali au fost arestaţi şi executaţi fără proces.
Perouze Ipekjian, supravieţuitoare: Aveam doar 12 ani. Au venit şi i-au luat pe toţi profesorii. Nu s-au mai întors niciodată.
Apoi a venit ordinul de evacuare pentru locuitorii armeni ai marilor oraşe. Apoi, armenii din sate întregi au fost izgoniţi. Femeile, copiii şi bătrânii au fost siliţi să mărşăluiască spre deşerturile Mesopotamiei, fără hrană şi apă.
Jay Winter, istoric: Elita turcească a trecut la distrugerea populaţiei armeneşti, două milioane de oameni. Toate astea s-au făcut prin masacre, deportări, violuri, jafuri, crime înfiorătoare.
Supravieţuitorii povestesc că, de multe ori, deportaţii erau forţaţi să meargă prin deşert, în plină zi, pe o căldură înăbuşitoare. Pentru oameni proveniţi din zone cu climă răcoroasă, asta echivala cu condamnarea la moarte.
Pentru a controla mai bine politica de deportare şi relocare, cum era numită oficial, a fost creată o unitate specială. Istoricii de azi o compară cu detaşamentele naziste ale morţii. Batalioanele de măcelari, cum li se spunea, erau formate în special din foşti deţinuţi eliberaţi în pripă. Există numeroase mărturii că membrii acestor unităţi au ars de vii mii de oameni, i-au înecat în Marea Neagră şi în râuri, au violat femeile rămase fără apărare după executarea bărbaţilor.
Există chiar mărturii despre copiii armeni luaţi de lângă părinţii lor, convertiţi la Islam şi obligaţi să trăiască în familii turceşti. Casele şi terenurile armenilor deportaţi au fost date gratuit familiilor turceşti.
Autorităţile turce susţin că a fost vorba de deportări, în vreme de război
Răspunsul autorităţilor turce a fost dintotdeauna acelaşi - nu a existat niciun genocid. Doar deportări necesare din cauza situaţiei instabile din timpul primului război mondial.
Totuşi, noua Turcie, întemeiată de Kemal Ataturk după prăbuşirea Imperiului Otoman, nu a putut explica niciodată de ce în 1922 mai trăiau în Turcia de cinci ori mai puţin armeni decît în 1915 - 400.000. În schimb, numărul lor crescuse în Franţa, România, Statele Unite.
Citiți și: Un mesaj controversat al Papei Francisc a înfuriat guvernul de la Ankara
Reacția Turciei, după mesajul controversat al Papei Francisc
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
