Controale înăsprite la granițele externe ale Uniunii Europene. Tratatul Schengen ar putea fi modificat

Data publicării:
schengen iesire-2

Totodată, participanții la reuniunea internațională privind terorismul și-au manifestat intenția de a revizui Tratatul Schengen pentru a îmbunătăți controalele la trecerea frontierelor externe ale UE.

„Suntem cu toții de acord să stabilim controale aprofundate asupra anumitor pasageri pe baza anumitor criterii”, a spus ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve, care a insistat pe necesitatea unui progres în ceea ce privește strângerea de date de la pasagerii companiilor aeriene în cadrul luptei împotriva terorismului.

Mai întâi trebuie să încheiem foarte rapid discuțiile cu privire la responsabilitatea Comisiei de a intensifica, în conformitate cu actualul drept european, controalele cetățenilor europeni în timpul trecerii frontierelor externe ale UE, a declarat ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve într-o alocuțiune la încheierea reuniunii internaționale privind terorismul.

Reprezentanții Franței, Spaniei, Germaniei, Marii Britanii, Italiei sau Belgiei, între alții, au vorbit despre necesitatea urgentă de a dispune de un registru al pasagerilor companiilor aeriene, fără a încălca însă dreptul la intimitate. Controalele avute în vedere trebuie să se aplice „pe baza unor criterii obiective” și care să respecte „libertățile fundamentale”.

Internetul trebuie să rămână un spațiu al liberei exprimării, dar în cadrul respectării legilor”, a spus Cazeneuve, în condițiile în care participanții la reuniune au pledat pentru o mai mare cooperare cu companiile de internet pentru a garanta retragerea conținutului ilegal de pe rețelele sociale, notează Agerpres

Ministrul spaniol de Interne, Jorge Fernandez Diaz, a anunţat că va apăra duminică la Paris o modificare a tratatului Schengen pentru a permite controale la frontierele acestui spaţiu european, cu scopul de a limita mobilitatea combatanţilor islamişti care se întorc în Europa.

Vom apăra instaurarea controalelor la frontiere şi este posibil, prin urmare, să fie necesară modificarea tratatului Schengen”, care prevede libertatea de circulaţie în spaţiul Schengen, din care fac parte 26 de state din Europa, inclusiv 22 de membre ale Uniunii Europene, a declarat ministrul pentru cotidianul El Pais, înaintea unei reuniuni ministeriale pe această temă la Paris.

"Mobilitatea din Uniunea Europeană facilitează deplasările (jihadiştilor) spre orice ţară şi de asemenea spre ţara noastră", a adăugat el, subliniind că aproape 3.000 de combatanţi originari din Europa s-ar putea întoarce şi ar reprezenta o ameninţare.

Apreciind că aproape 20 la sută dintre ei sunt deja în Europa, ministrul de Interne subliniază că "sute de persoane de acest fel se pot deplasa liber prin Europa".

De aceea, Madridul vrea instaurarea "unor controale care să nu fie contrare principiului liberei circulaţii, dar al căror scop să fie ca persoanele care prezintă riscuri sau asupra cărora există îndoieli întemeiate că ar putea fi terorişti (...) să nu folosească libertatea de circulaţie în detrimentul libertăţii şi securităţii noastre".

"Suntem în eterna dezbatere între libertate şi securitate", a adăugat ministrul, apreciind că cea de-a doua trebuie să fie pe primul loc "atunci când un drept fundamental, dreptul la viaţă, este în pericol".

El a amintit că Spania lucrează la un fişier al pasagerilor curselor aeriene, care generează rezerve în rândul opoziţiei socialiste.

O reuniune este prevăzută zilele următoare în Spania între membrii Guvernului şi opoziţie, pentru a examina noi măsuri împotriva terorismului, în special împotriva recrutării de combatanţi pe reţelele de socializare.

Marș uriaș în capitala Franței. Angela Merkel, David Cameron, Serghei Lavrov, printre participanți

Președintele Klaus Iohannis participă la "Marșul solidarității" organizat mâine la Paris

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...