Consecințele protestelor atipice din Armenia, care au dus la schimbarea guvernului
Proteste de stradă derulate timp de trei luni au dus la schimbarea guvernului din Armenia, în prima jumătate a acestui an. Revoluţia de catifea, aşa cum au numit-o armenii, le-a adus un premier care vrea să pună ţara pe drumul democraţiei şi să o scape de oligarhi. Fostul stat sovietic depinde încă mult de Rusia şi rămâne de văzut cât de mult din planul său va reuşi să facă noul prim-ministru. Urmăriți un interviu cu ambasadorul armean la Bucureşti, Sergey Minasyan:
„Astăzi fac un pas pe drumul strălucitor al speranţei, cel care scrie o nouă istorie." Acestea sunt doar două dintre versurile cântate de mulţimile de protestatari armeni care, în primăvară, au ieşit pe străzi cu un scop clar: să schimbe guvernarea autocrată ţării cu una care să le asigure o conducere bazată pe valori democratice. Mişcarea „Fă un pas" iniţiată de Nikol Pashinyan, actualul prim-ministru, a cuprins comunităţile armeneşti din toată lumea şi împreună au reuşit, printr-o Revoluţie de catifea, să-şi impună voinţa.
Cristina Cileacu: Anul acesta armenii au protestat pe străzi, ca să schimbe puterea politică a ţării. Noul premier pe care îl aveţi este cineva care a fost jurnalist, experienţa lui de politician este mai puţin dezvoltată. Cât de sustenabile credeţi că sunt reformele pe care acum poate şi vrea să le facă premierul dvs?
Sergey Minasyan: A fost o „Revoluţie de catifea", dar a fost una atipică, cel puţin pentru spaţiul fost sovietic, pentru că puterea, guvernul au fost schimbate sub normele actualei Constituţii. Avem acum un guvern nou, dar este într-un fel, dacă încercăm să-l descriem în termeni politologici, un guvern al minorităţii. De aceea, s-a creat această situaţie oarecum delicată, în care un guvern nou are un nivel ridicat de legitimitate publică, ceva atipic pentru fostele ţări sovietice, dar de asemenea, este o situaţie în care avem fostul partit de guvernare care are majoritatea în parlament şi în alte ramuri importante legislative, sistemul juridic etc, unde sunt mulţi oameni în poziţii importante din timpul guvernării precedente. De aceea este complicat să avem un fel de tempo al reformelor. Cred că acum statul şi guvernul nostru sunt înainte de un prag politic foarte important, pentru că a începe nişte reforme dureroase într-o ţară precum Armenia, este greu să schimbi ceva ce nu a fost schimbat de ani de zile, de zeci de ani. Iar acest lucru este dureros nu doar pentru societate, ci şi pentru politicenii care încearcă să l facă. De aceea, cred că cea mai importantă chestiune pe care încearcă să o facă noul guvern şi premierul chiar a făcut câteva declaraţii despre acest lucru, este să organizeze noi alegeri parlamentare. Dar, înainte de asta, în septembrie, aşteptăm alegerile pentru primarul Erevanului, pentru că Armenia, precum Singapore, este o ţară unde capitala este mai mult decât o capitală, este sursa de capacităţi politice şi economice, unde locuieşte mai mult de jumătatea populaţiei din ţara noastră. Deci, multe lucruri depind de fapt de rezultatele acestor alegeri locale pentru primăria Erevanului.
Încă din timpul derulării „Revoluţiei de catifea", liderul mişcării promova două direcţii. Pe de o parte, susţinea o schimbare de regim politic şi guvernarea ţării după principii democratice, pe de altă parte dădea asigurări, că în ceea ce priveşte politica externă a ţării nu se vor face schimbări consistente. Armenii un fel de regulă nescrisă, dar cunoscută de toată lumea, că, oricine vine la putere trebuie să primească şi acordul tacit al Moscovei. Armenia este încă dependentă de Rusia, din multe puncte de vedere şi politicienii din această ţară ştiu că au de ţinut într-un echilibru perfect această relaţie.
Cristina Cileacu: Când premierul dvs a preluat puterea, a spus că vrea să schimbe statusul politic al ţării, să treacă de la autocraţie şi oligarhie, la democraţie. Unul dintre principalii susţinători ai Armeniei, în mod special în timpul „Revoluţiei de catifea", a fost Rusia, care a spus prin vocea purtătorului de cuvând al ministerului de externe, că va fi mereu de partea Armeniei. Pe de altă parte, preşedintele Putin a spus că preferă ca Armenia să aibă un premier din partidul majoritar, nu din opoziţie, aşa cum este actualul prim-ministru. Curând va fi o întâlnire între cei doi lideri. Ce aşteptări sunt din acest punct de vedere?
Sergey Minasyan: Aşa cum a declarat noul premier al Armeniei, ţara nu va face paşi îndrăzneţi în ceea ce priveşte politica externă, spre deosebire de politica şi economia internă. Geografia este precum destinul, iar Armenia este situată într-o regiune foarte sensibilă. Iar din această cauză nu este prea simplu să ai multă flexibilitate în relaţia cu partenerii, în mod special în cazul Rusiei, o ţară care ne oferă ajutor militar, politic şi în alte sfere ale securităţii. Rusia este o ţară foarte legată de Armenia, pentru că avem o diasporă armenească uriaşă în Rusia. În mod tradiţional, Rusia a avut şi are o poziţie importantă în sectorul economic şi energetic arrmean şi toţi aceşti factori joacă un rol. Dar, în afară de asta, Rusia este o superputere regională şi o superputere nucleară, care are capacităţi în tot spaţiul fost sovietic şi regiunile adiancente. Înţelegem foarte bine că acum, pentru Armenia şi toate celelalte ţări care încearcă să balanseze şi să păstreze relaţiile bune între Vest şi Rusia sau alte superputeri regionale, acum nu este cea mai bună perioadă pentru astfel de manevre. Dar această abordare echilibrată a fost mereu o carte de vizită a politicii externe armene, încă din primele zile ale independenţei noastre şi sunt sigur că politica noastră externă va continua această abordare echilibrată, care încearcă nu să joace la nivel de contradicţii între marile puteri, marii actori, Rusia, Uniunea Europeană, SUA şi alte puteri regionale din Orientul Mijlociu, ci încearcă să combine interesele proprii pentru propria sa securitate şi dezvoltarea ulterioară.
Cristina Cileacu: Cu Rusia prezentă în viaţa ţării dvs, aşa cum tocmai aţi explicat şi cu un premier care preferă mai multă democraţie şi mai puţină autocraţie, credeţi că va funcţiona această relaţie? Dacă ne uităm la Rusia şi amestecul ei în, de exemplu Ucraina şi Georgia, credeţi că premierul dvs va primi susţinere pentru a-şi duce planul la capăt?
Sergey Minasyan: Legat de intereferenţe, chiar ieri, colegul nostru, ministrul afacerilor externe din Rusia, a avut o declaraţie prin care sublinia că Rusia nu va interveni în niciun fel în afacerile interne ale Armeniei. Acelaşi gen de declaraţii s-au făcut şi în discuţia dintre premierul nostru şi preşedintele Rusiei, de aceea cred că Rusia chiar este interesată de dezvoltare şi securitate regională în jurul Armeniei şi va continua acelaşi gen de abordare echilibrată faţă de chestiunile interne ale ţării noastre.
Armata rusă este prezentă pe teritoriul Armeniei încă din timpul Uniunii Sovietice. Ambele ţări profită de prezenţa trupelor ruseşti. Rusia se asigură că vesticii vor fi mai puţin interesaţi de zona Caucazului de Sud, atât timp cât sunt ei în zonă. Armenii ştiu că au un prieten mai puternic, care îi poate ajuta în cazul în care vecinul Azerbaijan se gândeşte să reia ostilităţile legate de regiunea Nagorno-Karabah. Acest teritoriu este disputat de azeri şi armeni, încă din anii 80. Conflictul militar este acum îngheţat, dar armistiţiul de încetare a focului mai este din când în când încălcat.
Cristina Cileacu: Unul dintre vecinii dvs, mă refer la Azerbaijan, nu este deloc un prieten al Armeniei. Iar subiectul Nagorno-Karabah încă nu este rezolvat. Care sunt perspectivele de pace în acest caz?
Sergey Minasyan: În primul rând, aş spune că în cazul conflictului Nagorno-Karabah avem o situaţie în care se duc nişte negocieri sub auspiciile OSCE, grupul de la Minsk. Acest format are ca scop să ajute Armenia şi Azerbaijan, ca şi Nagorno-Karabah, care oficial nu este parte din acest proces de negociere, dar este parte din configuraţia militară şi politică a conflictului, aş spune că este cea mai importantă parte a conflictului, pentru că toate negocierile, toate eforturile comunităţii internaţionale sunt orientate ca să rezolve şi să ajute la rezolvarea acestui conflict, care influenţează direct viaţa acestor oameni care trăiesc în centrul conflictului. Din păcate acum, negocierile sunt într-un blocaj, în special din cauza poziţiei Azerbaijan, care încearcă să evite eforturile care vor să stabilească misiuni de încredere de-a lungul graniţei dintre Nagorno-Karabah şi Azerbaijan. Din această cauză avem acest blocaj. Pentru partea armeană şi pentru negociatorii internaţionali este dificil de înţeles cum se poate avansa într-un proces de negociere când una dintre părţi încearcă de fapt să evite orice fel de cimentare a încrederii şi orice fel de contact.
În perioada 1915-1916, sute de mii de armeni au fost ucişi de forţele otomane. Masacrul nu este recunoscut drept genocid de puterea de la Ankara, iar acest fapt face ca şi astăzi, între Armenia şi Turcia să nu existe relaţii diplomatice.
Cristina Cileacu: Un mare susţinător al Azerbaijan în acest proces este preşedintele Turciei, Erdogan, care a spus recent că susţine aplicarea rezoluţiei ONU legată de Nagorno-Karabah. Cum ajută acest lucru relaţia cu Turcia, care este deja foarte afectată?
Sergey Minasyan: Ştiţi deja istoricul dificil al relaţiei dintre Armenia şi Turcia, ca rezultat al genocidului din 1915 asupra armenilor din Imperiul Otoman şi din păcate, guvernul turc nu doar că nu recunoaşte acest fapt istoric. Bineînţeles, asta crează probleme serioase în relaţiile bilaterale. La iniţiativa Armeniei, acum mai bine de 10 ani, s-a lansat conceptul de diplomaţie prin fotbal, cu ajutorul prietenilor noştri din SUA, UE şi Rusia şi cu medierea Elveţiei. Chiar şi această abordare a diplomaţiei prin fotbal şi a consultărilor de orice fel dintre Armenia şi Turcia au fost lipsite de succes, din cauza poziţiei guvernului turc, care în ultimă instanţă a decis să nu ratifice acest protocol. Rezultatul este că suntem din nou într-un blocaj în relaţiile noastre bilaterale, fără să avem relaţii diplomatice, cu un blocaj al comunicaţiilor şi transportului pentru Armenia din partea Turciei şi ceva foarte important, Turcia este singura ţară din lume care susţine deschis Ajerbaijan în conflictul său cu Armenia în cazul Nagorno-Karabah. Iar susţinerea nu este doar politică, ci uneori şi în tactica militară, oferă armament, oferă asistenţă şi ajută Azerbaijan în confruntarea sa cu partea armeană.
Uniunea Europeană începe să acorde mai multă atenţie regiunii Caucazului de Sud şi unul dintre importanţii lideri europeni, Angela Merkel, a fost recent într-o vizită în zonă. Armenia, Georgia şi Azerbaijan au fost pe agenda cancelarului Germaniei.
Cristina Cileacu: Angela Merkel a vizitat recent ţara dvs. Care a fost scopul vizitei, dacă puteţi explica pentru publicul nostru?
Sergey Minasyan: În primul rând, aş spune că a fost o vizită regională. Cancelarul Germaniei a vizitat Georgia, Azerbaijan şi Armenia şi bineînţeles, în fiecare dintre aceste ţări au fost diferite priorităţi. În cazul Armeniei, cea mai importantă chestiune a fost să-i arătăm liderului uneia dintre cele mai importante ţări europene, situaţia curentă a chestiunilor interne din Armenia, de după „Revoluţia de catifea", dar şi să discutăm despre priorităţile guvernului în ceea ce priveşte politica internă şi internaţională. Bineînţeles, Armenia este interesată de proiecte economice noi, de investiţii din partea Germaniei şi de asemenea, o altă chestiune prioritară pentru noi este faptul că Germania, o ţara lider din Uniunea Europeană este şi cea care susţine Armenia în acest proces de după semnarea acordului cadru dintre Armenia şi UE. În general, această vizită a Cancelarului german este şi un gest simbolic, pentru că este prima vizită a unui Cancelar german în Caucazul de Sud şi în Armenia, după independenţa ţărilor noastre.
Cristina Cileacu: Dacă vorbim despre relaţiile dintre Armenia şi Uniunea Europeană, România este membru UE şi dvs sunteţi ambasador la Bucureşti, destul de recent venit la post, care sunt principalele linii ale misiunii dvs aici, în ţara mea?
Sergey Minasyan: Aş vrea întâi să spun că în calitate de ambasador al Armeniei pentru mine, aceasta este o ţară foarte specială, pentru că pe lângă alte chestiuni istorice şi culturale, cum ar fi prezenţa diasporei armeneşti aici, România este printre primele ţări care au recuoscut Armenia şi prima ţară care a stabilit relaţii diplomatice cu noi, pe 17 decembrie 1991. Deci, avem o simbolistică pozitivă în relaţia dintre guvernele noastre. România este importantă pentru Armenia nu doar din acest punct de vedere, bilateral, dar şi din punct de vedere geografic, este cea mai apropiată ţară EU, împreună cu Bulgaria, de Armenia şi de asemenea, un foarte important membru NATO în regiunea Mării Negre. Încercăm să accelerăm relaţiile diplomatice şi politice. Şi bineînţeles, prezenţa unei mici, dar foarte vizibile comunităţi armene aici, în România, crează o atmosferă pozitivă în relaţiile noastre bilaterale în toate domeniile, de la nivelul politic, până la cel istoric şi cultural.
Cristina Cileacu: Armenii sunt în toată lumea şi acesta este un alt aspect pe care ţările noastre îl au în comun. Populaţia din ţările noastre emigrează pentru a încerca să găsească o viaţă mai bună în altă parte. Ce planuri are ţara dvs să îşi convingă populaţia să rămână?
Sergey Minasyan: Dacă vrem ca populaţia să revină în ţară ar trebui să ne bazăm mai întâi pe rezultate economice bune în ţară, pentru că, cel puţin emigraţia recentă, post-sovietică, din Armenia a fost în special rezultatul condiţiilor economice dificile din anii 90 şi începutul anilor 2000. Iar aceasta este una dintre preocupările principale ale actualului guvern şi premierul armean, Nikol Pashinyan, a spus de multe ori că toate reformele care vor fixa şi stabiliza economia noastră, trebuie să creeze şi un nou cadru de lucru, noi realităţi care să le permită unora dintre compatrioţii noştri să revină în Armenia şi să reia activităţi economice, politice şi culturale în propria lor ţară. Şi sper ca guvernul Armeniei şi poporul armean să reuşească să facă asta.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
