Cinci tineri din Hong Kong, judecați pentru o carte cu desene pentru copii, care incită la „răzvrătire”

Data actualizării: Data publicării:
Hong Kong
Una din cărțile pentru care tinerii au fost acuzați de „incitare la ură˝. Foto: Profimedia

Cinci tineri din Hong Kong sunt acuzați de „incitare la ură” pentru că au publicat cărți pentru copii în care locuitorii din Hong Kong sunt reprezentați sub formă de oi, iar chinezii din China continentală sub formă de lupi. Tinerii, care au fost trimiși în judecată, au pledat nevinovați la acuzația că au publicat materiale care îndeamnă la „răzvrătire”, scrie The Guardian.

Cazul privește publicarea unei serii de cărți de către fosta Asociație Generală a Terapeuților de Vorbire din Hong Kong, în care personajele sunt lupi și oi, despre care procurorii spun că îi reprezintă de fapt pe chinezii din China continentală, respectiv pe locuitorii Hong Kong-ului, care incită la ură împotriva celor dintâi.

Procuroarea Laura Ng a spus în cadrul procesului că cele două grupuri sunt reprezentate în carte ca fiind ostile unul împotriva celuilalt.

„Locuitorii din Hong Kong sunt o minoritate vulnerabilă, conducătorii chinezi sunt nemiloși, totalitariști și brutali, iar chinezii din China continentală sunt ucigași”, a afirmat Laura Ng, potrivit Guardian.

Ea susține că acuzații au recunoscut deschis că și-au bazat cărțile pe tulburările politice și protestele de stradă care au început în 2019.

Procurorii au făcut conexiunea între una dintre cărțile din serie, cu titlul „Cei 12 războinici din Satul Oilor”, și cazul capturării în 2020 a 12 fugari din Hong Kong, urmăriți de autoritățile chineze.

Laura Ng a mai acuzat faptul că una din cărți i-a îndemnat pe locuitorii Hong Kong-ului la violență împotriva autorităților, iar alta a făcut apel la intervenția altor țări în chestiunile interne ale Hong Kong-ului .

Într-o altă carte din serie, chinezii sunt învinuiți pentru pandemia de Covid, fiind prezentați ca „egoiști, necivilizați și murdari”, ceea ce incită la sentimente separatiste printre locuitorii Hong Kong-ului, mai acuză procurorii.

Autorii cărților au fost reținuți în iulie 2021 și ținuți în arest de atunci. Cei cinci acuzați sunt trei femei și doi bărbați, cu vârste în jur de 20 de ani, care erau membri în comitetul executiv al fostei Asociații Generale a Terapeuților de Vorbire din Hong Kong.

Ei sunt acuzați de „conspirație pentru printarea, publicarea, distribuirea și/sau reproducerea de materiale care îndeamnă la răzvrătire” și pot primi pedepse de maximum doi ani de închisoare.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri