Chișinău. Funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului a fost desființată. Plahotniuc a demisionat

Data publicării:
plahotniuc-49783

Funcția îi revenise lui Vladimir Plahotniuc după ce Alianța pentru Integrare Europeană - coaliție prooccidentală din care fac parte trei partide liberal-democrate - a câștigat alegerile legislative din noiembrie 2010.

Propunerea de desființare a funcției de prim-vicepreședinte al Parlamentului a aparținut Partidului Liberal Democrat (PLDM) al premierului Vladimir Filat și a dat naștere unor tensiuni în alianța proeuropeană, aflată la guvernare la Chișinău.

Liderul grupului parlamentar al liberal-democraţilor, Valeriu Streleţ, a spus că această funcţie, inventată încă în timpul guvernării comuniste, nu este prevăzută de constituţie, prin urmare nu are de ce să fie păstrată.

Desființarea acestei funcții la inițiativa PLDM a fost votată în două lecturi, dar pentru a intra în vigoare mai trebuie promulgată de șeful statului, relatează Europa Liberă. Plahotniuc a spus că-și dă demisia imediat, fără a mai aștepta ca amendamentul la regulamentul Parlamentului votat de rivalii săi să mai intre în vigoare. El a cerut, însă, ca și premierul liberal-democrat Vlad Filat să-și prezinte demisia.

AIE, o alianță fragilizată de luptele interne

Acum două zile, Vlad Filat a spus că PLDM rupe acordul Alianței pentru Integrarea Europeană pentru că nu mai vrea să guverneze alături de Plahotniuc, care e suspectat că a încălcat legea.

Plahotniuc, om de afaceri controversat, cu cetățenie română, este principalul finanțator al Partidului Democrat, condus de Marian Lupu, președintele Parlamentului de la Chișinău. Din Alianța pentru Integrare Europeană fac parte partidul premierului Filat, partidul lui Marian Lupu și Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu.

Liberalii lui Mihai Ghimpu au lipsit din sală în momentul în care s-a votat desființarea funcției lui Plahotniuc.

Acordul cu UE din toamnă pare compromis

Scandalul din AIE intervine după mai puțin de un an de relativă stabilitate politică la Chișinău. AIE a fost formată în 2010, din dorința de a-i ține pe comuniști departe de guvernare, dar funcția de președinte al țării – vacantă mai bine de 900 de zile – a fost ocupată, grație unui compromis, abia în martie anul trecut. În R. Moldova președintele este ales de Parlament, iar AIE nu deținea majoritatea necesară impunerii propriului candidat.

O destrămare a alianței proeuropene de la Chișinău pune serios sub semnul întrebării acordul de liber-schimb pe care R. Moldova trebuia să-l semneze cu Uniunea Europeană în toamnă.

Joi, liderii partidelor parlamentare de la Chişinău au avut întâlniri şi convorbiri telefonice despre criza politică din Moldova cu mai mulţi înalţi oficiali şi ambasadori europeni.

Și Ministerul român de Externe a avertizat discret, într-un comunicat, că interesul partnerilor de la Chișinău este să-și mențină alianța.

Deşi a fost demis din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului, Vlad Plahotniuc rămâne deputat şi beneficiază în continuare de imunitate parlamentară.

Descinderi cu mascați, la Guvern

În timp ce în Parlament se vota desființarea funcției lui Plahotniuc, vineri, mascaţii au venit să efectueze percheziţii la sediul Guvernului Republicii Moldova şi la Inspectoratul Fiscal. Acţiunea spectaculoasă din stradă a suscitat interesul jurnaliştilor prezenţi în număr mare la şedinţa Parlamentului la care era discutată chestiunea privind demiterea prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc, şi era audiat raportul comisiei de anchetă despre o vânătoare cu VIP-uri, în timpul căreia a fost ucis un om de afaceri. Incidentul a stat la baza demiterii procurorului general Valeriu Zubco, ajuns în funcţie pe linie PD. Percheziţia a fost efectuată de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi Procuratura Anticorupţie, instituţii controlate, potrivit presei, de Partidul Democrat, scrie Deusche Welle.

Ascultări ilegale

Potrivit şefului Secţiei Urmărire Penală a CNA, Bogdan Zumbreanu, perchezițiile au fost declanșate după ce s-a constatat că ofiţeri ai CNA ascultau ilegal convorbiri telefonice şi transmiteau informaţii Inspectoratului Fiscal. În acest dosar ar fi implicaţi mai mulți funcţionari, care sunt suspectaţi de favorizarea unor agenţi economici, de corupere activă şi pasivă. Potrivit presei, şeful Fiscului (ajuns în funcţie pe linia Partidului Liberal Democrat) este acuzat că ar fi intervenit prin filaj în viaţa privată a unui subaltern, pentru a-l putea influenţa.

Şeful Inspectoratului Fiscal, Nicolae Vicol, a fost escortat la CNA, iar ulterior arestat preventiv pentru 72 de ore.

Şeful CNA, Viorel Chetraru, a declarat că în dosar figurează persoane cu funcţii foarte înalte în stat, inclusiv deputaţi, miniştri şi chiar „o persoană foarte influentă din cadrul Guvernului”. El a dat asigurări că toate acţiunile se desfăşoară legal. În prezent sunt puşi sub învinuire câţiva miniştri, dar numele lor nu a fost făcut public.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri