China a lansat modulul Wentian, al doilea din cele trei care vor compune staţia sa spaţială

Data actualizării: Data publicării:
Lansare a unei rachete spațiale chineze.
China a lansat modulul Wentian, al doilea din cele trei care vor compune staţia sa spaţială. Foto: Profimedia

China a lansat duminică cel de-al doilea modul dintre cele trei elemente ale staţiei sale spaţiale permanente în cadrul uneia dintre ultimele misiuni necesare pentru finalizarea avanpostului orbital până la sfârşitul anului, informează Reuters.

Postul public de televiziune CCTV a transmis în direct lansarea modulului-laborator Wentian, cu o greutate de 23 de tone, transportat de cea mai puternică rachetă a Chinei, Long March 5B, la ora 2:22 PM (06:22 GMT), de la centrul spaţial de lansare Wenchang, situat pe insula sudică Hainan.

Potrivit transmisiunii în direct, personalul agenţiei spaţiale a monitorizat desfăşurarea lansării din camera de control, a ovaţionat şi a aplaudat momentul când modulul Wentian s-a separat de rachetă după circa 10 minute de la lansare.

Lansarea a fost un „succes complet”, a relatat CCTV la scurt timp.

China a demarat construcţia staţiei spaţiale în aprilie 2021, odată cu lansarea modulului Tianhe, care va găzdui spaţiile de locuit pentru astronauţii, în cadrul primei dintre cele 11 misiuni cu şi fără echipaj uman din cadrul proiectului.

Modulul-laborator Wentian, cu o lungime de 17,9 metri, va fi locul unde astronauţii îşi vor putea desfăşura experimentele ştiinţifice, alături de alt modul-laborator care nu a fost lansat încă - Mengtian.

Wentian dispune de o cabină etanşă, care urmează să fie principalul punct de ieşire-intrare pentru activităţile extravehiculare după ce staţia va fi finalizată.

Va servi totodată drept spaţiu temporar de cazare pentru astronauţi în timpul rotirii echipajului pe avanpostul orbital, proiectat pentru găzduirea pe termen lung a doar trei astronauţi.

Mengtian urmează să fie lansat în octombrie şi, asemenea modului Wentian, va fi ataşat la Tianhe, formând o structură sub forma literei „T”, mai precizează Reuters, citată de Agerpres.

La bordul staţiei spaţiale chineze se află comandantul misiunii Shenzhou-14, Chen Dong, precum şi colegii Liu Yang şi Cai Xuzhe. Aceştia urmează să revină pe Terra în decembrie odată cu sosirea echipajului Shenzhou-15.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei