Celebrul orez Uncle Ben's își schimbă numele vechi de 77 de ani ca să fie „mai echitabil”

Data publicării:
Orez Uncle Ben's
Foto: Getty Images

Brand-ul american Uncle Ben’s își va schimba numele în Ben’s Original și va renunța imaginea bărbatului de culoare cu guler alb de pe ambalajele produselor, relatează BBC.

Schimbarea vine în contextul în care proprietarul Uncle Ben’s, Mars Food, și-a luat angajamentul că va face o evaluare a brand-ului în urma protestelor globale împotriva rasismului și brutalității poliției. Strategia sa de marketing a fost criticată pentru că perpetuează stereotipuri rasiale.

Apelative precum „unchisau „mătușă” erau folosite în Sudul Statelor Unite pentru persoanele de culoare în loc de formele lor mai formale și respectuoase „domnule” și „doamnă”. Numele de Uncle Ben’s se presupune că ar veni de la un fermier din Texas cunoscut pentru orezul său de mare calitate. Chipul unui chelner de la un restaurant de lux din Chicago a devenit simbolul brand-ului.

Înțelegem inegalitățile asociate cu numele și chipul brand-ului precedent, și așa cum am anunțat în iunie, ne-am angajat să schimbăm lucrurile”, au declarat reprezentanții companiei. Noul ambalaj va ajunge în magazine începând cu anul 2021.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri