Cele mai neașteptate fotografii de nuntă. Mirele a sărit în apă pentru a salva un copil care se îneca

Data publicării:
mire
Hatt Photography Facebook

Nunta unui cuplu canadian a luat o turnură neașteptată, după ce un băiețel a căzut într-un râu, iar mirele a sărit în apă pentru a salva viața copilului, relatează BBC News.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Clayton și Brittany Cook se aflau în mijlocul ședinței foto pentru nuntă, pe un pod din Cambridge, Ontario, când mirele a observat un copil care se zbătea în apă. Fără să stea pe gânduri, bărbatul a sărit în apă și l-a adus la mal pe băiețel. Fotograful angajat pentru albumul de nuntă a surprins momentul, iar imaginile sale s-au viralizat pe rețelele de socializare.

„Câteva minute, copiii s-au ținut după noi și mă tot uitam după ei, pentru că erau foarte aproape de apă. Apoi, când Brittany trebuia să pozeze singură, i-am văzut din nou și mi-am dat seama că nu mai erau decât doi copii pe marginea podului.

Am văzut băiețelul în apă, se zbătea să își țină capul la suprafață. Atunci am sărit în apă. Îmi place să cred că oricine ar fi făcut același lucru în locul meu”, a declarat mirele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri