Șeful spionilor americani, despre apariția unui nou Snowden

Data actualizării: Data publicării:
James-Clapper

Edward Snowden este „un narcisist”, iar dezvăluirile sale au avut un impact major asupra activității serviciilor secrete, spune șeful comunității agențiilor de informații americane, James Clapper, pentru Wired. El nu crede că apariția unui nou Snowden poate fi prevenită și, potrivit presei din SUA, există deja o persoană care „sifonează informații” despre programele secrete ale Agenției de Securitate Națională (NSA).

James-Clapper

Pe 8 iunie 2013, șeful spionilor acorda un interviu postului NBC, când un angajat al serviciilor secrete a întrerupt înregistrarea, spunându-i că trebuie să răspundă la telefon. Și atunci a auzit James Clapper numele care i-a marcat cariera care se încheie la începutul anului viitor: Edward Snowden.

Cu câteva luni în urmă, Clapper spusese, într-o audiere în Congres, că NSA nu adună informatii despre sute de milioane de americani, iar Snowden susține că asta l-a determinat să facă publice informațiile despre aploarea sistemului de ascultare și colectare a ceea ce în limbajul de specialitate se numește „metadata”.

„Încearcă să vândă povestea asta, dar e o prostie. Cred că este narcisist. Nu cred în pretinsul său idealism, nu cred o iotă în asta”, spune Clapper, convins că numele fostului angajat CIA îl va urmări întreaga viață. „Sunt sigur că asta se va regăsi în primul rând al necrologului meu din Washington Post. Dar asta e viața într-un oraș mare”, adaugă șeful comunității de spionaj.

Potrivit acestuia, apariția unui nou Snowden nu poate fi împiedicată. Motivul: sistemul de secretizare a documentelor folosit de serviciile secrete – apărut în era hârtiei - este învechit. „La un moment dat va fi nevoie de schimbare fundamentală în sistemul de secretizare. Regulile pe care le avem nu sunt compatibile cu tehnologia și cu modul în care ne desfășurăm activitatea”, a explicat James Clapper.

James Clapper a fost numit în funcţie în anul 2010 de preşedintele Barack Obama şi a fost aprobat în unanimitate de membrii Senatului. Funcţia de director al comunităţii de informaţii a fost creată după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, care au scos în evidenţă lipsa de comunicare şi de cooperare între diversele agenţii şi servicii de informaţii din Statele Unite.

Preşedintele George W. Bush a decis în 2005 să înfiinţeze acest post pentru a asigura integrarea tuturor serviciilor de acest tip din ţară.

Printre atribuţiile sale, directorul comunităţii de informaţii este principalul consilier pe probleme de informaţii al preşedintelui, al Consiliului Naţional de Securitate şi al Consiliului pentru Securitate Internă. Oficial, el supervizează activitatea serviciilor de informaţii din ţară, printre care se numără CIA, FBI şi NSA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...