Caz medical rar. Unui pacient i-a fost extirpat un rinichi de 7,4 kilograme. „Era uriaș, dar nu ne-am gândit că va fi atât de greu”

Data actualizării: Data publicării:
chirurgi sala de operatie - GettyImages - 10 iulie 2015
FOTO: Guliver/ Getty Images

Chirurgii indieni au extirpat un rinichi de 7,4 kilograme, de mărimea unei bile de bowling, din organismul unui pacient diagnosticat cu o maladie genetică rară, a anunţat luni un membru al echipei medicale, citat de AFP și preluat de Agerpres.

Acesta este unul dintre cei mai mari rinichi extirpaţi vreodată în cadrul unei operaţii medicale.

„Era uriaș şi ocupa jumătate din abdomenul pacientului. Ştiam că era un rinichi mare, dar nu ne-am gândit niciodată că va fi şi atât de greu”, a declarat Sachin Kathuria, membru al echipei medicale.

Pacientul de 56 de ani, diagnosticat cu boală polichistică renală autozomal dominantă, a fost supus unei intervenţii chirurgicale de două ore la spitalul Sir Ganga Ram din New Delhi, luna trecută.

Un rinichi normal cântăreşte între 120 de grame şi 150 de grame şi are o lungime de aproximativ 12 centimetri. Rinichiul pacientului indian avea o lungime de 45 de centimetri, a dezvăluit medicul Sachin Kathuria.

Potrivit Cărţii Recordurilor Guinness, cel mai mare rinichi extirpat vreodată de la un pacient uman, operaţie realizată la Dubai în 2017, avea o greutate de 4,25 kilograme.

Însă medicii de la acelaşi spital din New Delhi au dezvăluit că au găsit dosare medicale în care se vorbeşte despre un rinichi de 9 kilograme care ar fi fost extirpat din corpul unui pacient.

Boala de care suferă pacientul indian operat în luna octombrie provoacă apariţia unor chisturi pe rinichi. Medicii din New Delhi au decis să realizeze acea operaţie după ce au detectat o hemoragie internă şi un început de infecţie în organismul pacientului.

Potrivit medicului Sachin Kathuria, pacientul are acum o stare bună de sănătate şi a fost plasat sub dializă în aşteptarea unui transplant renal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri