Cât de influentă este Rusia în politica lumii? - interviu cu analistul austriac Gustav Gressel
Dacă ceva nu merge bine pe undeva pe planetă, sigur este mâna ruşilor. Acest gen de afirmaţie a avut de multe ori confirmări, într-o măsură mai mare sau mai mică, şi lucrurile s-au generalizat. Omenirea s-a obişnuit să dea rapid vina pe un singur actor, indiferent dacă numele lui este Soros, UE, Rusia etc. Dar cât de puternică este, de fapt, o superputere?
Cât de puternică este de fapt o superputere? Şi cum se măsoară de fapt, puterea unei ţări? Contează capacitatea de influenţă, dar şi instrumentele pe care un stat le poate folosi, astfel încât să îşi impună voinţa în faţa altor entităţi, fie ele ţări sau organizaţii.
Să luăm exemplul Brexit. „Rusia încearcă să amplifice nemulţumirile din societatea britanică, dar ele existau mai demult. Nu au fost provocate de Rusia, nici nu are Rusia greutatea să îi atragă pe toţi”, spune într-un interviu pentru emisiunea „Pașaport diplomatic” analistul politic Gustav Gressel.
Balazs Barabas, jurnalist Digi24: Auzim multe informaţii despre prezenţa Rusiei în UE, despre modul în care se implică în alegeri şi aşa mai departe. Pe baza experienţei dvs, cât de reală este această chestiune?
Gustav Gressel: Problema este că în Europa sunt situaţii diferite. Sunt ţări în care liderii locali sunt proruşi, sunt sentimente proruse la nivelul populaţiei, este foarte uşor pentru Federaţia Rusă să fie prezentă acolo. Alte ţări au chestiuni istorice cu Rusia, actorii politici sunt mai puţin proruşi, Rusia trebuie să lucreze cu politicieni marginali, care sunt nemulţumiţi în general de statu-quo-ul din societate şi de sistemul politic. Şi există ţări unde influenţa rusă este mult mai mică. Deci, nu există un răspuns general la întrebare.
Eu sunt austriac, vin dintr-o ţară unde influenţa rusă este foarte mare, există legături economice, activitatea contrainformaţiilor este foarte slabă, corupţia a fost întotdeauna o problemă în guvern, deci avem o structură politică foarte închistată şi este foarte uşor pentru Rusia să penetreze aceste structuri. În alte ţări, dacă luăm Marea Britanie, sistemul politic este foarte diferit, legile presei sunt mai stricte, varietatea este mai mare, deci aceste presupuneri că Rusia a provocat Brexitul sunt foarte exagerate. Da, Rusia încearcă să amplifice nemulţumirile din societatea britanică, dar ele existau mai demult. Nu au fost provocate de Rusia, nici nu are Rusia greutatea să îi atragă pe toţi. Acestea sunt probabil două extreme în Europa. Iar restul ţărilor europene sunt undeva la mijloc.
Citiți și: Capcana cu Rusia. Vicecancelarul Austriei, Christian Strache, compromis de o înregistrare video
***
Europa unită este o sintagmă pe care o folosesc toţi liderii Uniunii Europene, dar sensul ei pare să fie diferit pentru fiecare dintre ei. Relaţia cu Rusia, mai ales după ce acest stat a anexat ilegal peninsula Crimeea, s-a deteriorat mult. Şi chiar dacă toţi membrii UE respectă sancţiunile economice impuse ruşilor, ţarile reacţionează diferit când vine vorba despre legăturile directe pe care le au cu Rusia.
***
Europa este mai fragilă decât am crede
- Cât de mult credeţi că poate Rusia să afecteze Europa şi relaţiile europene?
Gustav Gressel: Din păcate, destul de mult, pentru că Europa este mai fragilă decât am crede. O altă chestiune este... să luăm un exemplu, Nord Stream 2 (n.r. conducta de gaz). Nu oricine implicat în acest proiect este neapărat prorus sau cumpărat de ruşi sau corupt de către ruşi. Dar există multă lipsă de informaţii despre cel fel de reacţii provoacă în Europa insistenţa Germaniei de a se construi conducta. Este un sistem politic foarte închis, care nu prea este interesat de ce crede Stockholm despre asta sau Copenhaga, cum este primită această veste la Roma sau la Madrid. Din cauza acestei poziţii închise a Berlinului, pericolul pe care îl reprezintă pentru coeziune în UE este complet subestimat. Pentru că într-o lume post-Brexit, multe state sunt foarte nervoase din cauza noilor coaliţii care se formează. Cum îşi pot proteja interesele, dacă britanicii pleacă? Chiar şi semnale mici se amplifică şi au un impact mult mai puternic asupra comportamentelor europene, faţă de trecut.
- Da, putem înţelege că sunt interese economice din partea Rusiei, vor să evite efectele sancţiunilor economice, să câştige bani de la UE. Dar dincolo de asta, de ce ar vrea să afecteze UE, un partener de la care vor să obţină bani?
De ce ar fi Rusia interesată să afecteze UE?
Gustav Gressel: Există nişte tradiţii de demult în Rusia, care au continuat şi după vremurile ţariste, şi după comunism, şi continuă şi acum. Una dintre ele este să nu existe un bloc unitar în Vest. Aceasta a fost motivaţia împărătesei Ecaterina să salveze Prusia de distrugerea austriecilor în timpul războiului de 7 ani. Tacticile ruse împotriva polonezilor, apoi ale polonezilor împotriva austriecilor, apoi calculele ruse de a-şi echilibra forţele când s-au dus în Balcani, să reducă influenţa turcă, pe de o parte, şi să nu lase Austria să intre, pe de alta. Acest "divide şi cucereşte" este mult mai vechi decât Putin şi KGB. Şi a rămas viu. Elita rusă are un sentiment adânc de nesiguranţă când vine vorba de un bloc unit la graniţa vestică.
A doua chestiune este evident că acest bloc nu este unitar, din punct de vedere politic. Şi trebuie avut în vedere că Rusia este un sistem politic care consideră ca prioritate geopolitica, macropolitica, politica puterii în faţa intereselor economice. UE şi NATO, mai ales NATO, din cauza legăturii cu SUA, dar şi UE, din cauza orientării sale occidentale şi a bazelor sale democratice, sunt un fel de forţă geopolitică străină, inamică, se aliază cu americanii. Aşa că ei încearcă să separe europenii de americani şi apoi să-i despartă în bucăţi mai mici şi să-i facă să nu mai fie conectaţi între ei. Ordinea politică şi drepturile omului, democraţia, separarea puterilor, libertăţile, aceştia sunt pilonii de separare a politicii externe ruse care au dus la această politică anti-europeană sau dezintegraţionistă pe care o urmează Federaţia Rusă.
***
Prioritatea lui Trump - politica internă, nu Rusia
Raportul fostului director al FBI, Robert Mueller, despre posibilele legături între campania electorală a lui Donald Trump şi Rusia, a fost unul dintre cele mai aşteptate, nu doar în SUA, ci în toată lumea. Documentul nu aduce dovezi clare despre implicarea Moscovei în alegerile din America, dar Mueller a scris că membrii campaniei știau că vor beneficia de acțiuni ilegale ale Rusiei pentru a influența alegerile și nu au luat măsuri penale pentru a opri Rusia să intervină în campanie.
***
- Este interesant că preşedintele Putin a încercat să aibă relaţii foarte prieteneşti cu Donald Trump. Donald Trump la început era foarte deschis, cu o retorică foarte prorusă, ba chiar l-a numit pe Putin prietenul său. Dar de un timp, n-am mai auzit despre continuarea acestei relaţii şi prietenii ruso-americane. Ce credeţi că s-a întâmplat între timp?
Gustav Gressel: Donald Trump şi-a dat seama că guvernarea este un sport de echipă. Eu cred că personal, Donald Trump a rămas un preşedinte prorus. El se abţine în continuare să-l critice pe Putin, dar pe unde poate, ia apărarea ruşilor. Tradiţional, Partidul Republican este ruso-sceptic, dar a fost şi o mare ameninţare contra administraţiei lui şi chiar a legitimităţii sale, a fost investigaţia Mueller. El este un om al politicii de putere şi şi-a dat seama imediat că pe măsură ce devine tot mai puternică imaginea unei legături între el şi Rusia, aceasta ar fi un pericol pentru puterea sa, iar el nu poate tolera pericole faţă de puterea sa. Practic, instinctul său îl apără de asta. Aparatul politic, ministerul apărării, administraţia continuă să promoveze adevărata poziţie sau poziţia Partidului Republican faţă de Rusia, iar preşedintele are o altă părere, dar nu se amestecă, consideră că ar aduce mai multe probleme decât avantaje. Pe de altă parte, am văzut dezbaterile recente despre bugetul SUA, printre care şi finanţarea zidului de la graniţă. Trump are o prioritate clară, „America first” (n.r. America în primul rând), politica internă pe primul loc, migraţia, acestea sunt "tichetele" pe baza cărora ar fi reales sau cu care va urmări să fie reales. Dar de unde iei banii? Măcar o parte din bani de la bugetul apărării. Banii alocaţi trupelor americane în Europa vor fi deturnaţi spre zidul de la graniţă. Acestea sunt cele două priorităţi la care trebuie să ne gândim ca fiind ale lui Trump, persoana. Pentru el, zidul la graniţă este mult mai important decât limitarea puterii militare a Rusiei.
***
De ce SUA sprijină, totuși, Ucraina?
Internetul a reacţionat la ştirea despre noul preşedinte ales al Ucrainei, care este de meserie comediant, şi s-au făcut toate glumele posibile. Partea serioasă este că fostul stat sovietic este încă în război cu Rusia şi problemele care rezultă de aici sunt complicate. Şi pentru rezolvarea lor este nevoie de mai mult decât o prietenie solidă cu Statele Unite.
***
- O chestiune la care SUA şi probabil Donald Trump este foarte sensibil este Ucraina. Ei sprijină Ucraina foarte mult, chiar dacă asta înseamnă un conflict, evident nu unul militar, dar politic cu Rusia. De ce credeţi că Ucraina este aşa de importantă pentru SUA?
Gustav Gressel: S-a ajuns treptat aici. Ucraina era în „afara radarelor" politicii americane până în 2014. Apoi a devenit din nou o chestiune controversată. Obama n-a vrut să se implice personal, dar vicepreşedintele Joe Biden avea păreri foarte clare despre aceasta. Ceea ce a clădit un fel de tradiţie birocratică şi chiar mize acolo, pentru că Biden a început instruirea militară a armatei ucrainiene, s-a implicat în programul de reforme. Astfel a devenit un element al politicii americane şi odată ce te-ai implicat, iar predecesorul tău s-a implicat, întrebarea a devenit dacă o mare putere ca SUA poate să se retragă uşor şi să abandoneze acest lucru. Apoi a venit Trump, care la început a fost foarte... Obama era de vină pentru toate, eu o să fac altfel. Dar au venit chestiunile interne, iar el şi a trebuit să se arate tare, să convingă partidul să fie acceptat şi că se va opune lui Putin şi va avea o poziţie fermă în faţa Rusiei. Avem o sumă de politici care existau şi înainte, prin care puteai arăta că eşti ferm faţă de Rusia şi ai o poziţie independentă, atunci să continuăm cu asta. El a încercat să transforme retorica: uitaţi, Obama a făcut rău asta, eu o să fac lucruri pe care Obama nu a avut curajul să le facă, pentru că a fost un preşedinte slab. Le-a dat rachetele Javelin, puştile de lunetişti care să arate că "eu sunt tipul cu muşchi". Din nou, vorbim de politică internă, de asigurarea coeziunii şi a continuităţii în partid. Dacă nu făcea aşa, oameni din Senat, ca McCain, probabil că ar fi reuşit mai simplu să adune senatori revoltaţi în jurul lor şi să formeze o coaliţie internă anti-Trump. Iar asta pentru Trump ar fi fost cel mai rău scenariu, pentru că toate politicile sale de bază au nevoie de votul Congresului şi ale Senatului, ca legile să fie votate. În felul acesta Ucraina s-a potrivit în "mecanismul Trump".
***
Superputerile au nevoie de Turcia
Turcia ştie să-şi poziţioneze bine interesul naţional în politica externă pe care o duce. Şi tocmai acest lucru îi permite să joace şah diplomatic cu marile puteri ale lumii. Şi pentru că superputerile au nevoie de Turcia pentru influenţa pe care o are în Orientul Mijlociu, dar nu numai, încă nu a făcut nimeni mutarea de şah-mat în faţa Ankarei.
***
- Există o chestiune în politica externă pe care Trump pare să nu o controleze foarte bine, cea a Turciei. Turcia, care cumpără rachete din Rusia, ceea ce este ciudat, Turcia fiind membru NATO, întorcându-se contra NATO cumpărând rachete din Rusia. Cum poate fi gestionată această situaţie? Este doar un gest de „obrăznicie” faţă de NATO sau Erdogan chiar crede serios ceea ce face?
Gustav Gressel: Problema este că aici avem multe conflicte personale în administraţia Trump, în familia Trump, în afacerile lui Trump, faţă de actuala politică externă americană. De fapt, este foarte interesant că toate legăturile ruse ale imperiului Trump au fost verificate foarte atent, dar cele din Golful Persic, Turcia, ţările arabe ale afacerilor Trump nu s-au bucurat de o atenţie la fel de mare. Ironia sorţii este că Trump şi familia sa au legături personale foarte bune cu Erdogan şi anturajul lui. Pe de altă parte, Erdogan încearcă să se apropie de Rusia şi să-şi folosească legăturile personale ca să aibă cale liberă spre Siria, în chestiune kurzilor. Dacă ne uităm la vizita lui John Bolton în Orientul Mijlociu şi efortul lui de a „domoli” Turcia, după care ministrul de externe turc la Consiliul NATO iese şi spune: „Noi vorbim doar cu Trump”, adică practic vor rediscuta ce a negociat Bolton anterior. Avem o cacofonie a actorilor care încearcă să aşeze bucăţile de puzzle ale politicii sau ne-politicii lui Trump... Pentru că nu este doar problema rachetelor, este şi cea a Siriei, a Turciei care caută legături şi cu Iran, dincolo de sancţiuni, de Irak, fiind destul de permisiv faţă de influenţa Iranului atâta timp cât nu include şi kurzii. Apoi avem chestiunea rachetelor, a avioanelor F-35, care din punct de vedere al securităţii dau dureri de cap contrainformaţiilor americane, şi industriei tehnologice şi militare. Adică dăm avioane F-35 unei ţări în care ofiţeri ruşi instruiesc militarii să folosească rachete S-100. În cazul unui exerciţiu militar, ruşii vor putea observa cum şi în ce condiţii pot identifica un F-35. Avem chestiuni cu multe conflicte, iar Trump nu a clarificat nici pentru el însuşi diferitele grupuri de interese care există în Partidul Republican sau în Departamentul de Stat şi cum să le echilibreze. Nu există un răspuns liniştitor la niciuna din aceste probleme şi vom vedea cum vor evolua.
Enigma Turcia
Turcia încearcă să pigulească din ambele părţi. Nu abandonează NATO, pentru că încă nu este o putere nucleară, încă mai are temeri faţă de Rusia. Dar în mod clar vor să fie independenţi de americani, să aibă propria lor politică în Orientul Mijlociu, în privinţa Siriei, şi încearcă să joace cu Rusia împotriva Americii, cât de mult se poate, în funcţie de avantajele de moment. Dar chiar dacă ne uităm la situaţia Turciei, rachetele S-100 din punct de vedere industrial nu au prea mult rost. Nu primesc licenţă de producţie, nu primesc o versiune pentru forţele navale, iar Turcia are un program naval foarte ambiţios, deci trebuie să cumpere şi o versiune pentru forţele navale. Nu pot folosi aceste rachete pentru alte zone, nici pentru forţele aeriene, nici cele maritime, nu există nicio negociere pentru achiziţii noi de tehnică militară pentru alte domenii, nici măcar un proiect de acord să arate măcar o intenţie a ruşilor că ar vrea un parteneriat tehnologic cu Rusia. Cum ar fi India de exemplu, care are un program mult mai amplu de dezvoltare de rachete, muniţie sau avioane de luptă. Nu este clar deloc ce vrea să obţină Erdogan cu asta, dacă este doar o concesie tactică pe termen scurt ca să intre în Idlib sau o vede ca pe ceva ce poate fi folosit pe viitor, când se va împărţi raportul de forţe în Siria, dar chiar şi aşa, Turcia joacă un rol important în energie, în transportul de gaz, deci are destule cărţi pe care le poate juca contra Rusiei, dacă vrea. Şi nu am descifrat încă enigma din Ankara, ce interes există care merită atât de intens urmat în afacerea cu rachete.
Citiți și: Erdogan anunță că Turcia va produce împreună cu Rusia sistemul antirachetă S-500
***
Cutia Pandorei din biroul lui Putin
Vladimir Putin conduce Rusia de prea mult timp şi pare infailibil în bătălia pentru deţinerea puterii. Dar şi acolo, ca peste tot în lume, au apărut generaţiile tinere, pasionate de tehnologie şi acces la informaţie. În rândurile celor care nu erau născuţi pe vremea Uniunii Sovietice, preşedintele Putin se bucură de foarte puţină încredere.
***
- Dacă ne uităm de partea cealaltă, popularitatea preşedintelui Putin a scăzut mult şi se pare că tinerii nu mai sunt foarte convinşi că preşedintele Putin este ce ar trebui să fie. Probabil sunt influenţaţi şi de dezvoltarea tehnologică, de reţelele sociale, deci au o altă perspectivă. Credeţi că UE ar putea intra în dialog cu ei, să câştige tânăra generaţie a ruşilor şi să-i facă mai prooccidentali?
Gustav Gressel: Da, dintr-un anumit punct de vedere, Europa, ca o entitate abstractă, unde ruşii merg ca turişti, ca un model diferit pentru ruşi... problema este să pui toate acestea într-o politică şi să obţii o schimbare în Rusia însăşi şi să aduci o noutate în elitele de guvernare ruse... aceste schimbări trebuie să vină din Rusia. Iar aici avem o problemă în care Putin şi prietenii lui îmbătrânesc, devin tot mai distanţi de realităţile sociale, de contradicţiile dintre ineficienţa statului şi preşedintele care încearcă să se arate ca un manager abil. Lucrurile devin tot mai evidente, pentru că după 20 de ani Putin nu se mai poate separa de sistemul administrativ, de sistemul de educaţie, de sistemul de sănătate, care sunt extrem de disfuncţionale, şi nici propaganda nu mai poate acoperi aceste lucruri.
Pe de altă parte, Putin a „decuplat” orice sursă de reînnoire naturală a elitelor politice ruse. Duma, mai ales după ultimele alegeri, a devenit foarte nereprezentativă. Este multă manipulare, dacă vă uitaţi la voturile de protest de la alegerile locale, pentru primari şi consiliile locale, la presiunea din partea guvernului, la resursele alocate pentru ca primarii să fie „numiţi corect”, toate acestea discreditează şi ce a mai rămas dintr-un sistem electoral care ar putea fi folosit ca, încet-încet şi fără o fanfară revoluţionară, să întinerească elitele. Pentru că dacă ai retrage această administraţie şi ai lăsa să intre oameni noi... dar nu asta face. Avem aceste vase sub presiune, care se tot încing, în care creşte nemulţumirea, iar pe de altă parte scade capacitatea sistemului de a reacţiona la aceste nemulţumiri. Părerea mea este că în momentul în care cutia Pandorei a succesiunii lui Putin se va deschide, atunci evenimentele îi pot scăpa din mâini foarte uşor.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
